|
Domnul Mircea Fechet: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, Ca român, mă doare să văd cum Delta Dunării, un simbol naţional care atrăgea numai cuvinte de laudă din partea sutelor de mii de turişti români şi a zecilor de mii de turişti străini, a devenit acum un subiect de îngrijorare pentru presa internaţională, care vorbeşte cu luciditate despre "agonie" şi "colaps ecologic" în sud-estul României. Când un mare cotidian european ca "Le Monde" pune oglinda în faţă autorităţilor de mediu de la Bucureşti, ni se transmite, de fapt, un adevăr ruşinos: că decizia lipseşte acolo unde e cea mai mare nevoie de ea. Delta Dunării, cel mai tânăr pământ românesc, este lăsată fără apărare în faţa unor pericole care se înmulţesc, se suprapun şi se amplifică, în timp ce decidenţii rămân, paradoxal, surzi la plânsul ei. Delta este victima schimbărilor climatice, a războiului de la graniţă, a traficului naval crescut, a poluării aduse odată cu valurile şi, mai ales, a indiferenţei instituţionale. Un paradis natural, inclus în urmă cu 34 ani în patrimoniul mondial UNESCO, stă să se prăbuşească sub ochii localnicilor, care îşi văd comunităţile puse în pericol. Nu doar că seceta extremă din ultimele luni a adus Delta într-un punct critic, pe care puţini l-au crezut posibil, dar agresiunea turbată a Rusiei a transformat această zonă într-o linie neoficială de front. În urmă cu doar două zile, oamenii din Plauru şi Ceatalchioi au fost evacuaţi după ce o navă cu GPL a fost lovită de o dronă rusească, pe malul ucrainean al Dunării. Dragi colegi, Când am plecat de la Ministerul Mediului am lăsat un Plan de Management al Rezervaţiei complet, actualizat, validat ştiinţific şi agreat cu localnicii, în cadrul dezbaterilor pe care le-am avut la Tulcea, Sfântu Gheorghe şi Mila 23, pentru că deciziile nu se iau din birourile de la Bucureşti, de către "dictatori" administrativi care nu înţeleg Delta şi oamenii Deltei la pas. Un plan care reflectă nevoile naturii, dar şi pe cele ale oamenilor care trăiesc acolo, un plan construit împreună cu cei mai buni specialişti din domeniu. Faptul că acum acest plan este blocat la Ministerul Mediului, cu explicaţia că ar fi nevoie de o altă strategie care să salveze Delta, e o nouă dovadă că unii înţeleg politica de mediu ca pe un joc unde câştigă orgoliul personal şi firmele de casă. Reluarea de la zero, adică reinventarea roţii, înseamnă să condamni Delta Dunării la moarte sigură. Ce are nevoie Delta este să-i fie respectaţi localnicii prezenţi la consultări, care aşteaptă decizia; nu are nevoie de alte zeci de kilograme de hârtii care îmbogăţesc "băieţii deştepţi" branşaţi la consultanţă pe bani mulţi şi sărăcesc oamenii Deltei, prin întârzieri ale măsurilor. Vă mulţumesc.
|