|
Domnul Victor Paul Dobre: A doua declaraţie politică. Una dintre cele mai cunoscute teme ale guvernării actuale, aşa cum s-a susţinut întotdeauna, a fost tema statului social. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a lăsat din februarie peste 73.000 de beneficiari de ajutoare sociale fără alocaţia de susţinere a familiei, a venitului minim garantat sau fără indemnizaţia pentru creşterea copilului, datorită faptului că aceştia au restanţe în ceea ce priveşte plata impozitelor şi taxelor locale. Romania se situează din punct de vedere al protecţiei sociale pe penultimul loc în Europa, reuşind cu greu să depaşească doar Bulgaria. State cu pib-uri substanţial mai însemnate decât al României cheltuiesc în jur de 20% din pib pentru protecţie socială fără ca guvernele lor să culpabilizeze categoriile sociale şi aşa defavorizate. Potrivit Ministerului Muncii, alocaţia de susţinere a familiei a fost suspendată în cazul a 11,65% dintre cei 347.469 de beneficiari, adică 40.463 de restanţieri, venitul minim garantat nu se va mai acorda în 10,84% dintre cele 190.490 de cazuri înregistrate, adică 20.654 de restanţieri, iar indemnizaţia de creştere a copilului se suspendă pentru 6,71% dintre cei 177.577 de beneficiari, adică 11.921 de restanţieri. Totuşi, Guvernul nu a pus la dispoziţia opiniei publice şi date la fel de clare din care să rezulte care sunt restanţele pe care aceşti beneficiari de ajutoare sociale le au la bugetele locale, astfel încât să avem o imagine clară a sumelor a căror recuperare se încearcă prin aceste măsuri. Vorbind de 73.000 de persoane fizice, sunt convins că valoarea însumată a restanţelor acestora nu reprezintă o sumă semnificativă care să se înscrie în categoria celor pentru combaterea crizei actuale cu care se confruntă ţara noastră. Deşi există o legislaţie în vigoare, care prevede majorări şi penalităţi pentru neachitarea la timp a taxelor şi impozitelor, Guvernul a dorit să impună această măsură suplimentară. Apare astfel o întrebare justă: dacă până în prezent aceştia nu reuşeau să-şi achite impozitele şi taxele la timp, cum vor fi în stare să facă acest lucru de acum înainte. În acest sens, solicităm Guvernului să renunţe de urgenţă la această măsură, care nu face altceva decât să lase peste 73.000 de familii fără venituri în mijlocul celei mai grele ierni din ultima perioadă. Vă mulţumesc.
|