Eleonora-Carmen Hărău
Eleonora-Carmen Hărău

Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.12 Eleonora-Carmen Hărău - declaraţie politică având ca subiect "Inundaţiile de primăvară, simbolul anual al neputinţei statului postdecembrist";

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Inundaţiile de primăvară, simbolul anual al neputinţei statului postdecembrist"

Întreaga lume a sărbătorit ieri, 22 aprilie, Ziua Pământului. Ţările UE, de multe decenii interesate de problemele de mediu, au reiterat nevoia de a proteja "planeta albastră", ca bază a dezvoltării civilizaţiei, ca bază a însăşi supravieţuirii vieţii.

În România, însă, nu au fost condiţii de sărbătoare. Doi dintre miniştrii Cabinetului Ponta, însoţiţi de primul-ministru al României, "s-au dat cu barca", la propriu, prin satele judeţului Teleorman, loc în care peste 400 de gospodării zac sub apa râurilor care au ieşit din matcă, încă din timpul sărbătorilor pascale. S-au pierdut nu doar bunuri materiale, ci şi, lucru şi mai grav şi acuzator pentru autorităţi, vieţi omeneşti!

Asistăm, din nou, ca în fiecare primăvară, la spectacolul cutremurător al disperării unor vieţi frânte, din cauză că agoniseala de o viaţă s-a dus pe apă, dublat de spectacolul indecent al vizitei oficialilor cu priviri preocupate şi, uneori, îngrijorate care vor să dovedească milă şi compasiune dar dovedesc, în fapt, neputinţa administrativă centrală şi locală de a lua măsuri care să-i pună pe oameni la adăpost de astfel de evenimente.

Nu te poţi împiedica să nu te simţi vinovat, ca politician mai nou sau mai vechi, de toată această degringoladă organizatorică, derulată pe parcursul unor decenii, care a dovedit că programele naţionale îndreptate spre protecţia şi folosul cetăţenilor au lipsit aproape în totalitate. Banii s-au scurs în buzunare clientelare, s-au construit parcuri în pădurile de la ţară, piscine în localităţi fără canalizare şi terenuri de sport în pantă, risipă lipsită de scuză, mai ales în perioada de criză economică.

Acum, la fel ca în fiecare an, scoatem bani pentru sinistraţi, aceşti oameni chinuiţi, dintr-un buget chinuit, balsam pentru conştiinţa guvernanţilor (în măsura în care au conştiinţă).

Iar guvernanţii mai fac ceva: împart promisiuni, bătăi prieteneşti pe umăr, sunete onomatopeice de uimire şi de consolare. Iar apele se vor retrage, într-un final... Poate că, datorită faptului că judeţul Teleorman este locul din care provine ministrul Dragnea, se vor face şi nişte "cârpeli" mai consistente.

Dar, în absenţa unor programe clare, concrete şi unitare la nivel naţional, la primăvară o luăm de la capăt...