|
Doamna Maria-Andreea Paul: Bună ziua, doamnelor, Bună ziua, stimaţi colegi, Astăzi voi demonta patru mituri lansate în spaţiul public de către puterea actuală, pentru a bloca votul prin corespondenţă. Primul mit este cel birocratic. Citez din spusele puterii: "Formalităţile, procedurile care trebuie urmate de cei care doresc să îşi exprime votul sunt foarte greoaie. În loc să facilităm accesul neîngrădit al românilor din străinătate la vot, mai mult îl îngreunăm". Fals. Acest mit al puterii maschează frica PSD faţă de votul românilor din diaspora. Nu există un blocaj birocratic mai mare decât cozile de anul trecut de la urnele de vot din străinătate. Completarea unei cereri pentru votul prin corespondenţă de către un român domiciliat în străinătate se poate face, conform proiectului de lege, printr-un formular electronic, aşadar online, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente sau, la opţiunea sa, prin cerere scrisă, depusă personal sau transmisă prin poştă, către misiunea diplomatică sau oficiul consular din zona respectivă, după caz. În urma cererii depuse, alegătorul va primi un plic cu certificatul de alegător în interior, ambele prevăzute cu elemente de siguranţă, şi instrucţiunile pentru exercitarea dreptului de vot. Alegătorul va putea astfel să îşi exercite dreptul de vot după un efort de câteva minute, asigurându-se de livrarea plicului, cu opţiunea sa, cu trei zile înaintea votului. În paralel, Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte listele electorale pentru votul prin corespondenţă, separate de listele electorale permanente. Totodată, se înfiinţează câte un birou electoral pentru votul prin corespondenţă, la fiecare 10.000 de alegători din străinătate. Aceste proceduri generează un cost suplimentar de sub 2.000.000 lei. Al doilea mit: mitul fraudării. Frauda devine un cuvânt uzual în limba română, mai ales când vine vorba de politică. Citez din spusele puterii: "Al doilea impediment este posibilitatea de fraudare foarte mare". Culmea fraudei politice este să fugi de democraţie, invocând riscul fraudei. Nimeni nu este mai experimentat în acest domeniu decât Partidul Social Democrat. Exemplul atâtor ţări care au adoptat cu mult înaintea noastră votul prin corespondenţă este relevant. O democraţie veche, aşa cum întâlnim în Marea Britanie, ne dovedeşte că practica votului prin corespondenţă poate fi extinsă chiar şi pe teritoriul ţării, nefiind nevoie de motivarea cererii. Germania permite votul prin corespondenţă, atât pentru alegătorii din ţară, cât şi pentru cei plecaţi în străinătate; în Irlanda, procedura votului prin corespondenţă este garantată pentru cetăţenii din străinătate care sunt în imposibilitatea de a vota în persoană la secţiile de vot arondate în ziua scrutinului; Belgia a extins alternativele de vot chiar şi la votul prin reprezentant pentru cei care călătoresc în străinătate. Cert este că 54 de state ale lumii asigură acest drept cetăţenilor lor - de a vota prin corespondenţă. Al treilea mit: mitul secretizării votului. Citez din spusele puterii: "Dispare un caracter care în România este sacru până în momentul de faţă, şi anume secretul votului". Acest secret la noi este atât de puternic menţinut în conştiinţa publică, încât, dacă doi bătrâni, soţ şi soţie, intră împreună în cabina de vot pentru că nu văd bine sau să se sfătuiască, aceasta este infracţiune. Şi atunci punem problema: de ce ar mai fi această infracţiune necesară, dacă pot să stea acasă, să se sfătuiască şi cu nepoţii care eventual votează în locul lor, contra o bere?!". Suntem o ţară liberă - este răspunsul meu - în care fiecare individ are dreptul de a decide. Dacă se va lăsa influenţat, este tot opţiunea sa, pe care şi-o asumă şi pe care trebuie să o acceptăm. Nu avem dreptul să blocăm accesul la vot, al celor care îşi exercită independent această opţiune, doar pentru că unii se lasă influenţaţi. Nici votul în cabină nu-ţi garantează că tu, părinte, nu ai fost influenţat în opţiunea ta de către copiii tăi sau invers. Al patrulea şi ultimul mit: mitul neîncrederii asupra corectitudinii rezultatului. Citez din spusele puterii: "Electoratul nu poate să aibă încredere. În momentul de faţă nu au încredere că rezultatul este corect, nici când introduc buletinul în urnă. Dar vă imaginaţi, într-un sistem în care ei nu văd cum se transmite semnalul şi votul în altă parte!". Absenţa procedurii votului prin corespondenţă nu va contribui la creşterea încrederii electoratului - este răspunsul meu. Aceasta este o certitudine. Prezenţa sistemului alternativ de vot are şansa de a diminua absenteismul electoratului la vot şi, în paralel, o acurateţe mai mare a rezultatului, în raport cu percepţia publică. Urnele de vot din birourile electorale pentru votul prin corespondenţă sunt păzite de către acelaşi personal al structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Proiectul de lege despre care vorbim prevede obligaţia Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Externe să organizeze campanii de informare a cetăţenilor români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. În concluzie, ceea ce nu mai este un mit, ci o adevărată problemă permanentizată, sunt listele de votanţi, care trebuie acum corect actualizate. Consider că un sistem alternativ, aşa cum este cel al votului prin corespondenţă, impune o reactualizare minuţioasă şi mai responsabilă a listelor electorale permanente şi a celor dedicate votului prin corespondenţă. Partidul Naţional Liberal a promis în campania prezidenţială că va iniţia şi va susţine acest proiect de lege, iar acum arată că demersurile sale, date de greva japoneză, şi-au atins scopul. Nu mai avem voie să tolerăm această restanţă parlamentară şi actualei puteri. Vă mulţumesc.
|