Parliamentary debates

Domnul Ludovic Orban:

Îl invit pe domnul deputat Ion Eparu şi se pregăteşte domnul deputat Radu Zlati.

Domnul Ion Eparu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Înainte să dau citire declaraţiei mele politice de astăzi, aş vrea să fac un scurt comentariu.

Eu sunt un om care a încercat toată viaţa să respecte regulile şi una dintre regulile pe care în ultima vreme am respectat-o a fost aceea de încerca să mă încadrez cu declaraţiile mele politice în cele trei minute, asta din respect faţă de colegii care aşteaptă.

A doua observaţie se referă la faptul că am înţeles, eu nu am experienţă grozavă aici, dar există o cutumă a alternanţei, în ceea ce priveşte invitaţia la microfon.

De când am intrat eu în sală am asistat la citirea de către şase colegi liberali a declaraţiei politice şi niciunul din colegii mei n-a fost invitat la microfon.

Declaraţia mea politică de astăzi se înscrie pe una din cele două direcţii care mi-au marcat viaţa, şcoala şi, respectiv, sportul şi am intitulat-o astăzi "Nevoia de prioritizare a sportului românesc."

Stimaţi colegi,

În 1976, la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal, Nadia Comăneci a reuşit să uimească lumea sportului, obţinând prima notă de zece din istoria gimnasticii, o performanţă greu de egalat, cu care noi, românii, ne mândrim ori de câte ori avem ocazia.

39 de ani mai târziu, la Glasgow, gimnaştii români nu se califică în finala mondială de opt, ratând participarea directă la Jocurile Olimpice de anul viitor.

Pe podium însă, vedem gimnaşti ai căror antrenori sunt români. Cei care au însoţit-o pe Nadia Comăneci în drumul spre medalia de aur - Béla şi Marta Károly - asigură acum succesul Statelor Unite ale Americii.

Până nu de mult absentă din marile competiţii de gimnastică, Marea Britanie câştigă anul acesta medalia de bronz. Responsabil de această performanţă este tot un român: Adrian Stan.

Sportul românesc, odinioară motiv de mândrie naţională, începe să-şi piardă din strălucire. Nu doar gimnastica are de suferit, nostalgicii îşi amintesc cu siguranţă faptul că la volei, la volei masculin, finala masculină a Cupei Campionilor Europeni a avut loc doi ani consecutiv, în 1966 şi 1967, între două echipe româneşti: Dinamo şi Rapid.

În 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, echipa naţională masculină de volei a câştigat medalia de bronz. În prezent, România este absentă din marile competiţii la acest sport. Performanţa lipseşte şi din handbalul masculin, câştigătoarea medaliei de aur la Campionatele Mondiale din 1961, 1964, 1970, 1974, a celei de bronz din 1967 şi 1990, România nu a reuşit nici măcar calificarea la ultimele două campionate mondiale.

Deşi românii sunt cei care au învăţat alte state ce înseamnă sportul cu adevărat, tocmai noi suntem cei care nu mai putem ţine pasul cu evoluţia lumii sportive. Am exportat minţi limpezi şi am pierdut contactul cu vârfurile. S-a pus problema lipsei resurselor financiare şi a investiţiilor insuficiente. Nu neg că este nevoie de investiţii masive precompetiţionale, şi ca o paranteză, ieri discutând cu unul din colegii noştri responsabili în Federaţia Română de Rugbi şi care a participat la recenta Cupă Mondială, îmi spunea că Federaţia Română de Rugbi se descurcă cu 2 milioane de euro anual, în timp ce Noua Zeelandă a cheltuit pentru pregătirea acestei Cupe Mondiale 100 de milioane de euro, fondul care să susţină performanţa, însă nu pot să nu remarc situaţia altor state ai căror sportivi ocupă primele locuri ale podiumurilor, deşi situaţia financiară este modestă şi acolo.

Sportivi din Serbia, Grecia, Ucraina reuşesc să se afirme în prezent în marile competiţii. Este momentul pentru analiza amănunţită a fenomenului care îndepărtează România de competiţii şi, implicit, de performanţă. Dezinteresul pentru sport apare în special în rândul generaţiilor tinere, jumătate dintre elevii români având scutire medicală la orele de educaţie fizică. Doar 14% dintre elevii români mai practică un alt sport în afara orelor obligatorii, iar şcolile cu profil sportiv au devenit din ce în ce mai puţin căutate, drept urmare, avem nevoie de programe specializate care să promoveze importanţa educaţiei fizice şi să atragă tinerii încă de la o vârstă fragedă spre sportul de performanţă.

Prin cultivarea din timp a pasiunii pentru sport vor creşte şansele ca sportivii români să revină în elita mondială.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Ion Eparu, deputat, Colegiul nr. 10, Prahova.

Domnul Ludovic Orban:

Mulţumim, domnule Eparu.