Parliamentary debates

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Vă rog, domnule deputat Eparu Ion.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Şi vă mulţumesc foarte mult şi pentru îngăduinţa pe care mi-aţi arătat-o, de a-mi da cuvântul aşa repede, pentru că trebuie să particip la o întâlnire, care şi ea face parte din viaţa cotidiană a societăţii noastre, cu sportul.

Subscriu în totalitate colegului Zlati în ceea ce a afirmat mai devreme.

De altfel, declaraţia mea politică, intitulată "De ce să ne tăiem craca de sub picioare?" se va referi la un factor foarte, foarte mic, să spunem aşa, care a concurat şi el - şi sper eu să nu ducă la rezultate şi mai proaste - la actuala stare de lucruri.

România are aproximativ 3 milioane de copii în învăţământul preuniversitar, cam tot atâţia părinţi, automat implicaţi şi ei în sistem, dar şi în jur de 250.000 de profesori.

Cifrele exacte fluctuează într-un sistem atât de mare, de la o zi la alta, dar cred că am punctat nişte valori destul de apropiate de realitate. Şi nu greşesc să afirm că aproximativ o treime din populaţia ţării noastre este implicată direct în tot ceea ce se întâmplă în sistemul de învăţământ, iar forma în care sunt numiţi directorii de şcoli şi grădiniţe în sistemul public de educaţie preocupă, aşadar, fără niciun fel de exagerare, o mare parte din populaţia României şi o pondere uriaşă din populaţia activă, respectiv cea care va deveni activă peste 1, 2, 3 sau 10 ani.

Pornind de la aceste premise, consider că profesionalizarea managementului şcolar este un demers indispensabil, foarte important, cu un impact de mari dimensiuni şi căruia trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită.

Nu modificăm Codul fiscal pe genunchi, într-o lună, nu transformăm Codul civil pe ascuns, nu restructurăm Codul penal dintr-un birou, departe de ochii lumii. Şi atunci, de ce am lua pe furiş o decizie majoră în privinţa educaţiei, în privinţa tinerilor şi a copiilor noştri? Pentru că asta se întâmplă.

De aceea, acum, în plină perioadă de înscrieri la concursul organizat de Ministerul Educaţiei, în spaţiul public se duce dezbaterea care ar fi trebuit să aibă loc de fapt cu mult înaintea acestui moment.

În fiecare an, Ministerul Educaţiei publică şi permite profesioniştilor şi celor implicaţi să-şi exprime părerea cu privire la chestiuni cu o mai mică implicare.

Am asistat în ultimele luni la o amplă discuţie în spaţiul public, cu privire la structura anului şcolar, de exemplu. Am văzut şi am apreciat că opiniile venite inclusiv de la elevi, actori principali în sistemul de învăţământ, au fost luate în calcul. Consider, aşadar, că actualul ministru al educaţiei ştie să consulte opinia publică. Şi atunci se naşte firesc întrebarea: de ce nu vrea să o facă şi în această problemă?

Nu am luat astăzi cuvântul să cer aici şi acum anularea concursului. Nu vreau nici să critic vreuna dintre părţile implicate. Dorinţa mea este să lansez un apel către factorii de decizie din Ministerul Educaţiei, în sensul adoptării unei hotărâri pertinente, de bun-simţ, aş zice, după atâtea semnale venite din spaţiul public.

Cred că această decizie ar fi aşezarea la masa negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor, ai elevilor şi ai profesorilor, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori şi în atâtea alte speţe.

Cred că se impune un răgaz de măcar două săptămâni, ca oamenii, profesioniştii din sistem, şcolarii, părinţii lor, cei care vor fi permanent vizaţi de deciziile luate de viitorii directori să-şi poată spune punctul de vedere cu privire la modul în care sunt aleşi aceştia.

Cred cu tărie că aşa cum se întâmplă în orice alt domeniu, o idee conturată într-un birou şi transpusă de la distanţă, fără contactul concret cu realitatea, nu poate decât să fie sortită eşecului.

Şi mai am convingerea că 1.000 de experţi ai Ministerului Educaţiei, ţinuţi un an de zile să gândească acest proces, nu ar putea găsi o formă mai bună decât ar face-o sutele de mii de dascăli şi milioanele de elevi, în câteva zile, căci ei sunt cei care înfruntă problemele zilnice din sistemul de învăţământ şi deci reprezintă cea mai bună sursă de soluţii.

Îmi doresc ca această experienţă să fie o lecţie din care Ministerul Educaţiei să tragă nişte concluzii, cu înţelepciune, să construiască o procedură solidă şi în care toţi cei implicaţi să aibă încredere deplină. Altfel, efortul a fost în van, doar un foc de paie care va bulversa învăţământul românesc, acest sistem ce ar trebui să fie pepiniera noastră de valori şi pe care l-am transformat în laborator de experimente devastatoare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Ion Eparu, deputat, Colegiul nr. 10, Prahova.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

Vreau să vă spun să fiţi liniştit, că n-aţi luat locul niciunui coleg, pentru că pur şi simplu era rândul Grupului dumneavoastră, la cuvânt.