Parliamentary debates

Domnul Florin Iordache:

Domnul Bogdan-Alin Stoica.

Se pregăteşte doamna deputat Mihaela Huncă, din partea deputaţilor neafiliaţi.

Domnul Bogdan-Alin Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La fiecare sfârşit de an, popoarele noastre - român şi albanez - îmbracă haine de sărbătoare.

La 28 noiembrie, albanezii de pretutindeni celebrează Ziua Independenţei, iar peste numai câteva zile, la 1 decembrie, românii sărbătoresc Marea Unire.

Aşadar, pentru comunitatea albaneză din România, aceste zile, de la începutul iernii, reprezintă un dublu prilej de bucurie, cu atât mai mult cu cât, în acest an, sărbătorim Centenarul constituirii României Mari.

Am fost întrebat, în numeroase împrejurări, de unde izvorăşte ataşamentul albanezilor faţă de România şi cât de sincer este el, ţinând cont de faptul că, adesea, în spatele celor mai frumoase declaraţii nu stă decât o corectitudine politică lipsită de conţinut. Din capul locului voi spune că acest ataşament este cât se poate de sincer, având surse vaste care ţin de legăturile istorice ale celor două popoare, de spiritul similar care le animă, precum şi de contribuţia comunităţii albaneze din România la făurirea statului albanez modern.

După o contribuţie eroică în Marele Război, România a reuşit - deşi Puterile nu i-au recunoscut decât parţial meritele - să-şi îndeplinească visul naţional: Basarabia, Bucovina şi Transilvania s-au unit cu Regatul şi, astfel, România a devenit nu doar mare, ci cea mai mare ţară a Balcanilor. Desigur, nici momentul 1 decembrie 1918 nu a fost un capăt de linie, căci şi pentru România au urmat eforturi de integrare a noilor teritorii, de consolidare economică, socială, dar şi identitară, precum şi de afirmare pe scena internaţională.

Acest ultim aspect este de mare interes pentru legăturile româno-albaneze. O dată ce România a început să aibă un cuvânt de spus, şi-a folosit în dese rânduri poziţia pentru a pleda în favoarea cauzei albaneze. De pildă, marele diplomat român, Nicolae Titulescu, aflat între anii ’20-’30 la vârful relaţiilor internaţionale, a militat pentru integrarea Albaniei în Înţelegerea Balcanică, şi implicit pentru recunoaşterea ei ca stat independent şi suveran.

În anul 1928, presa şi guvernul albanez salutau cu mare bucurie declaraţiile pe care Titulescu le făcuse la Roma şi Paris, acolo unde ministrul român de externe prezentase Albania independentă drept stâlp al păcii balcanice. Era o vreme în care regele Zog al albanezilor cerea să fie informat în timp real despre declaraţiile lui Nicolae Titulescu.

Doamnelor şi domnilor,

Aceste crâmpeie din istoria românilor şi albanezilor cred că sunt argumente pentru a demonstra sinceritatea ataşamentului dintre popoarele noastre. Comunitatea albaneză din România, care-şi sărbătoreşte astăzi Ziua Naţională, nu poate să nu fie animată de acelaşi sentiment de sărbătoare cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Istoria ne arată că albanezii îşi doresc un stat român puternic, fidel valorilor europene, dar demn pe scena internaţională, care să acţioneze ca un factor de echilibru în Balcani. În acelaşi timp, Albania trebuie să-şi urmeze drumul european şi să-şi consolideze propria poziţie internaţională. În continuare, destinele noastre sunt şi rămân strâns legate.

La mulţi ani, albanezi!

La mulţi ani, români!

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

La mulţi ani, România!