Florică Ică Calotă
Florică Ică Calotă

Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.127/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.12 Florică Ică Calotă - intervenţie cu titlul "Revoluţie în Delta Dunării";

Domnul Florică Ică Calotă:

"Revoluţie în Delta Dunării"

Se doreşte realizarea unei transformări inedite în fostele amenajări piscicole din Delta Dunării. Acestea vor deveni primul producător de peşte bio din Europa, iar singura condiţie este ca acestea să fie înapoiate circuitului natural şi retehnologizate.

Conform lucrării "Delta Dunării - Rezervaţie a Biosferei", apărută sub egida Academiei Române, la începutul secolului trecut, pescăriile din România erau printre cele mai bine organizate din Europa, după punerea în practică a primei legi a pescuitului. Până în anul 1984, producţia Deltei a fost de până la 20.000 de tone de peşte pe an.

În momentul de faţă, pescarii comerciali înregistrează anual capturi de aproape patru ori mai mici faţă de producţia de peşte din perioada 1960-1970. Scăderea producţiei este explicată de cercetători prin modificarea regimului hidrologic al Dunării în zona Deltei şi a gurilor de vărsare, îndiguirea Luncii Dunării, creşterea poluării şi de suprapescuitul unor specii.

Nu se poate produce niciodată peşte bio în Dunăre. Ideea este ca, în incintele respective, apa să vină filtrată biologic, iar acest lucru se poate demonstra cu probe.

Peştele bio este un peşte crescut în mediul natural nefurajat, în piscicultura extensivă care se dezvoltă în câteva amenajări din Deltă.

Piscicultura intensivă în Deltă a demonstrat că este falimentară. Este o insulă de piscicultură intensivă într-un ocean de habitate acvatice şi este imposibil să opreşti intrarea speciilor nevaloroase din punct de vedere economic.

Şi acvacultorii din Rezervaţie sunt de părere că revitalizarea fostelor amenajări piscicole din Deltă reprezintă o soluţie pentru revitalizarea domeniului. Astfel, construirea sau reanalizarea tehnologică a amenajărilor ar rezolva multe dintre probleme şi ar da răgaz naturii, să se refacă Delta Dunării.

Sunt de părere că prin aceste incinte, România, prin Delta Dunării, poate deveni cel mai mare producător de peşte bio din Europa!