Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.30/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.12 | Marius-Andrei Miftode - declaraţie politică intitulată "10% din PNRR pentru educaţie"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Urmează, de la Grupul parlamentar al USR PLUS, domnul Marius-Andrei Miftode. |
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Educaţia a fost un domeniu subfinanţat despre care s-a tot vorbit până acum, iar bugetul pe 2021, deşi acoperă cheltuielile operaţionale şi investiţiile, necesită suplimentare din fonduri europene pentru a mări şansele acoperirii unui spectru cât mai mare de nevoi şi pentru a accelera procesul de reformare a educaţiei. Vedem în fiecare zi efectele lacunelor în educaţie: rate record de analfabetism funcţional, de studenţi care pleacă la studii în afară pentru altfel de educaţie, copiatul ca practică obişnuită la toate nivelurile şi cel mai mare număr de mame minore din Europa. De voinţa politică ţine să începem să fructificăm şansa de a schimba toate aceste lucruri, măcar în al 12-lea ceas. Beneficiem de o mână de ajutor substanţială din partea Uniunii Europene, prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, un program care îşi propune să ne aducă în secolul XXI. Economie verde, digitalizare, infrastructură. Toate sunt importante. Dar înainte de orice altă formă de investiţie trebuie să stea investiţia în educaţie. Degeaba am avea cea mai bună politică pentru economie verde, dacă nu avem suficienţi tineri care pricep ce înseamnă protecţia mediului. Degeaba am avea instituţii digitalizate, dacă avem prea puţini cetăţeni care ştiu cum să se folosească de ele. Cunoaştem sau am auzit de statistici care corelează PIB-ul cu numărul mediu al anilor de şcolarizare. Ştim că fiecare an în plus petrecut de tineri în şcoală le creşte proporţional şansa pentru venituri mai mari în viitor. Educaţia dă şansa oamenilor să fie independenţi şi puternici. Noi trebuie să ne asigurăm că generaţia următoare poate să facă lucrurile mai bine decât noi, iar pentru asta trebuie să le dăm cea mai bună şansă în viaţă: o educaţie incluzivă, echitabilă şi centrată pe nevoile elevilor. Avem datoria să privim lucrurile pe termen lung şi să realizăm că cea mai profitabilă investiţie pentru noi, ca societate, este educaţia copiilor noştri. Redresarea sustenabilă a ţării înseamnă, în primul rând, investiţie în oameni. Rezilienţa economică înseamnă capacitatea oamenilor de a se adapta, de a se perfecţiona şi de a prospera. Nu poate exista un plan naţional de redresare şi rezilienţă implementat cu succes fără o investiţie masivă în potenţialul oamenilor. Fac astfel un apel către toate forţele politice să susţină mărirea procentului alocat educaţiei din PNRR. Alături de sumele destinate educaţiei din bugetul statului, este de o importanţă majoră pentru viitorul acestei ţări să putem suplimenta cu cel puţin 10% din PNRR fondurile totale pentru reformarea şi modernizarea învăţământului românesc. Vă mulţumesc. Andrei Miftode, deputat al USR PLUS de Braşov. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, domnule deputat. |


