|
Domnul Marian-Iulian Rasaliu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Mulţumesc. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Mă voi referi astăzi la modificarea Legii achiziţiilor. După mulţi ani în care legislaţia mai mult încurca lucrurile, recent, la insistenţa Ministerului Transporturilor, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a fost modificată Legea achiziţiilor publice. Acest act normativ va ajunge şi în mapele noastre, pentru aprobare. Pentru noi, miza va fi dezvoltarea României prin investiţii publice. Iar acum, când suntem în plină criză, aceste investiţii publice, finanţate de la bugetul de stat sau din bani europeni, reprezintă un balon de oxigen pentru economia naţională şi, implicit, o sursă de bunăstare pentru cetăţeni. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului elimină o serie de disfuncţionalităţi în procesul achiziţiilor publice şi în derularea contractelor de servicii sau lucrări, de la birocraţie şi întârzierea eliberării unor autorizaţii, la contestaţii nefondate sau probleme legate de rezilierea contractelor cu prestatorii neserioşi. Cu aceste probleme s-au confruntat ani de-a rândul autorităţile locale, dar şi centrale, şi nu de puţine ori am văzut primari, preşedinţi de consilii judeţene sau chiar miniştri exasperaţi de legislaţia care întârzie investiţiile. Poate cel mai bun exemplu în ceea ce priveşte piedicile legislative este proiectul de modernizare a drumului naţional DN 73. Este un proiect pentru care a fost obţinută finanţarea europeană în anul 2011, dar a fost nevoie de 3 ani pentru finalizarea licitaţiei, obţinerea avizelor şi deschiderea şantierului. Constructorul a fost ales unul neserios, dar nici Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi un fost ministru al transporturilor nu au avut mână liberă în luarea deciziilor radicale. Constructorul a continuat să lucreze în ritmul lui, din întârziere în întârziere, până când a considerat că este timpul să plece de unul singur, fără a termina lucrările. Acum, după 11 ani de la aprobarea finanţării europene, acest drum naţional, care deserveşte zona turistică Bran-Moieciu, trecând prin localităţile Braşov - Râşnov - Bran - Moieciu - Fundata - Rucăr - Câmpulung - Piteşti, este nemodernizat. Situaţia îi nemulţumeşte pe şoferi, pe cetăţenii din localităţile aflate pe traseu, dar şi pe drumari care cheltuiesc bani pentru întreţinerea unui drum neterminat. Bani care puteau fi alocaţi uşor altor investiţii. Închei prin a vă ruga, încă o dată, ca în momentul în care primiţi Proiectul Legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă să puneţi în prim-plan interesul României, al fiecărui cetăţean care are nevoie urgentă de drumuri, spitale, reţele de apă, şcoli, canalizare. Vă mulţumesc frumos. Rasaliu Marian, Braşov.
|