|
Doamna Florica Cherecheş: Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Chiar mai trebuie să discutăm ce este familia?" Săptămâna trecută m-am bucurat să aud că amendamentul pe care l-am trimis Comisiei de revizuire a Constituţiei a fost adoptat cu o mare majoritate de voturi. Amendamentul se dorea o clarificare la definiţia familiei cuprinsă în articolul 48, în noua formulare, aceasta fiind definită ca luând fiinţă prin căsătoria liber consimţită a unui bărbat cu o femeie. Mi se pare ciudat şi de necrezut că un astfel de amendament a stârnit atâtea dezbateri şi polemici într-o ţară care se numeşte creştină şi în condiţiile în care nu am auzit niciun lider politic spunând că s-ar dori legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Atunci de ce atâta vâlvă pentru un amendament care clarifică un lucru natural şi firesc cum este căsătoria unui bărbat cu o femeie? Stimaţi colegi, Noi toţi suntem aici pentru a-i reprezenta pe cetăţenii României, care cred, în majoritatea lor, că familia, înfiinţată pe uniunea dintre cele două sexe este primul şi cel mai important centru al vieţii sociale. Familia astfel constituită s-a dovedit cadrul optim de formare a noilor generaţii, iar rolul esenţial jucat de această instituţie în trecutul, prezentul şi viitorul dorit al ţării poate şi trebuie specificat în Constituţie. De fapt, aceasta nici nu este o prevedere nouă, ci doar o clarificare a definiţiei existente. Nici modificarea nu e o noutate, având în vedere că, în 2006, Alianţa Familiilor din România a iniţiat o campanie amplă în acest sens şi a reuşit să strângă semnături de la 650.000 de cetăţeni care încă aşteaptă să o vadă pusă în practică. Menţionarea clară a familiei naturale, monogame şi nucleare cu valoare protejată de Constituţie nu poate fi interpretată ca o ofensă adusă cuiva, ci este doar recunoaşterea juridică a unei realităţi şi a dezideratului unei permanenţe; o reaşezare în limitele normalităţii, conformă cu spiritul creştin al românilor. Ea reprezintă o măsură care a devenit absolut necesară în contextul unei stări de criză a familiei, cu tot mai multe familii destrămate şi copii crescuţi de un părinte singur. De altfel, statul român modern se situează, cronologic, în urma familiei. Privind în urmă, găsim o corespondenţă uimitoare între perioadele în care familia a fost puternică şi independentă şi prosperitatea societăţii, la modul general, şi invers, o familie slabă, redusă ca importanţă în ponderea actelor sociale sau folosită ca mijloc de manipulare ideologică, a dus la stări sociale tensionate, stagnare sau la sărăcie şi criză, aşa cum este cea prin care trecem acum. Privind spre viitor, perspectivele demografice sumbre ale României ne impun să fim foarte atenţi la modul în care statul garantează dezvoltarea unui model social şi, mai ales, la care este modelul social optim. Conform ultimului recensământ intern, dar şi al Indexului Global al Religiei 2012, realizat de Gallup International, România este printre cele mai religioase ţări ale lumii. Cetăţenii români sunt pe locul şase în lume în ceea ce priveşte credinţa lor. Noi avem datoria să facem legi care să respecte modul de viaţă şi credinţa celor ce compun acest popor. În acelaşi timp, Statul trebuie să protejeze persoanele care au alte credinţe sau se manifestă în mediul privat altfel decât într-o familie tradiţională. Aceşti cetăţeni sunt egali în faţa legii şi îşi exercită drepturile fundamentale fără nicio îngrădire. Nici ei nu trebuie, la rândul lor, să caute să-şi impună prin forţă, fie ea şi conjuncturală, propriul set valoric asupra majorităţii. Stimaţi colegi, Bănuiesc, în opoziţia faţă de amendarea art. 48 al Constituţiei şi în referinţele lor repetate la un pretins "anacronism", supărarea unor interese care doresc cu orice preţ modificarea normelor sociale şi comportamentale din România, justificându-se prin evoluţii din alte societăţi şi ţări. Cred că nu avem nicio obligaţie de a urma recomandări sau modele de care suntem străini. Experienţa nefastă a celor 50 de ani în care comunismul a impus legi cu forţa, fără a ţine cont de specificul românesc, este de ajuns. Nu mai este nevoie să traumatizăm alte generaţii în numele unui iluzoriu "progres" adus prin reţete alienante. În încheiere, vreau să salut poziţia domnului senator Crin Antonescu, preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, care afirma că nu se poate confunda această prevedere constituţională cu vreo limitare a drepturilor cetăţeneşti şi că "familia e familie, iar căsătoria e căsătorie şi se face între un bărbat şi o femeie". Florica Cherecheş, deputat PNL de Oradea. Mulţumesc.
|