Dumitru Flucuş
Dumitru Flucuş

Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.113/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Dumitru Flucuş - declaraţie politică intitulată "Românii din Valea Timocului au nevoie de sprijinul ţării-mamă!";

 

Domnul Alexandru Rafila:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Între timp a venit şi domnul deputat Dumitru Flucuş, îl invit să ia cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Şi, apoi, domnul deputat Adrian-Felician Cozma, ultimul intervenient din partea acestui grup parlamentar.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Flucuş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Românii din Valea Timocului au nevoie de sprijinul ţării-mamă!".

Ştirile venite din Serbia sunt îngrijorătoare. Procesul lui Duşan Pârvulovici, liderul românilor din Valea Timocului, director fondator al Agenţiei Timoc-Press şi preşedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, ridică întrebări şi suspiciuni că vorbim despre o condamnare pe criterii etnice şi politice.

Românul a fost condamnat la un an şi jumătate. Timp de 10 ani, în procesul împotriva lui Duşan Pârvulovici, au fost schimbaţi 8 judecători, patru instanţe şi patru procurori, pentru a fi înlăturat din politica românească din Serbia de Răsărit. La doar câteva zile după ce a fost dat verdictul, a venit şi decizia de executare.

Ţara vecină vrea să intre în Uniunea Europeană, dar uită de obligaţiile pe care le are.

În calitate de deputat în Parlamentul României şi cetăţean român, am trimis o scrisoare deschisă miniştrilor de externe şi justiţie, prin care am solicitat constituirea unei comisii interministeriale pentru anchetarea cazului Duşan Pârvulovici din Valea Timocului.

Consider că trebuie găsite căi diplomatice pentru a-i sprijini pe românii din Timoc să-şi păstreze tradiţiile, limba, cultura şi credinţa. Atât le-a mai rămas. Nu cerem nici autonomie, nici teritorii, nici resurse financiare pentru ei, statului vecin. Cerem să li se respecte drepturile fundamentale.

Nu este pentru nimeni o noutate că românilor din Valea Timocului li se încalcă dreptul la limbă, credinţă, educaţie şi cultură. Tot mai multe plângeri sunt făcute de comunităţile de români din ţară pe acest subiect.

Ultimul strigăt de disperare a fost făcut de către Duşan Pârvulovici, directorul Federaţiei Românilor din Serbia, unul dintre cei mai vocali lideri ai românilor de pe Valea Timocului, care a fost condamnat, nici el nu ştie pentru ce.

Am solicitat miniştrilor direct responsabili de românii din afara graniţelor să beneficieze de drepturi egale şi dreptul la o justiţie corectă, să analizeze acest caz şi să ofere asistenţă juridică, tehnică şi chiar o înţelegere umană pentru acest român.

Am solicitat constituirea unei comisii interministeriale pentru a face o deplasare la faţa locului şi a analiza cazul domnului Duşan Pârvulovici. Un om nu poate fi condamnat pe criterii politice sau etnice în secolul XXI. Această acţiune ar fi un gest de respect pentru românii din Serbia şi o mână de ajutor dată celor care gândesc româneşte şi se află în mare necaz! Este vorba despre o populaţie de aproximativ 350.000 de români, care se află împărţită în 154 de localităţi.

Dragi colegi,

Vă solicit să analizăm şi noi acest caz în Parlament.

Îi rog pe colegii din Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor să ia în serios acest caz şi să pregătească o vizită în ţara vecină.

Dacă mă vor invita, voi participa şi eu, cu drag, la toate demersurile comisiei.

Dumitru Flucuş, deputat al PNL de Braşov.

Reprezint Ţara Făgăraşului.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc şi eu.