Viorel Salan
Viorel Salan

Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.153/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Viorel Salan - declaraţie politică intitulată "23 noiembrie 2002, ziua când cerul a zâmbit peste România";

 

Domnul Ilie Dan Barna:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Viorel Salan este?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Acum 20 de ani, ziua de 23 noiembrie a fost, ca şi azi, o zi ploioasă. Cu toate acestea, zeci de mii de români s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, pentru a asculta discursul public al preşedintelui american George Bush.

Cu două zile mai devreme, Summitul NATO de la Praga anunţase extinderea Alianţei, prin primirea de noi membri. România a fost invitată să devină membră a Alianţei Nord Atlantice, împreună cu Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. Prin aderarea acestor noi membri, se dorea consolidarea securităţii pentru toate ţările din zona euro-atlantică şi atingerea obiectivului comun - o Europă întreagă şi liberă, unită în pace şi prin valori comune.

Iar preşedintele Statelor Unite ale Americii a venit în vizită oficială la Bucureşti, pentru a întări mesajul Alianţei.

După 20 de ani, România este acum membră cu drepturi depline a NATO. Militarii români sunt apreciaţi ca fiind parteneri de nădejde, aliaţi curajoşi şi de încredere, pe care te poţi baza în orice moment.

Acum, România are un rol esenţial în cadrul NATO. Ea a devenit centrul de greutate în regiunea Mării Negre, în conformitate şi cu noul concept strategic al NATO prezentat la Madrid, în cadrul summitului din iunie.

În baza acestei noi viziuni, s-a decis trimiterea de trupe suplimentare pe flancul de est al NATO, dezvoltarea infrastructurii de apărare a graniţei de est pentru a descuraja orice intenţie de agresiune asupra vreunui stat NATO.

Toate aceste măsuri au şi ca scop comun consolidarea prezenţei NATO de la Marea Neagră la Marea Baltică.

A fost decizia de aderare a României o decizie bună? Acum, la douăzeci de ani de la invitaţia Alianţei, se arătă cu certitudine că a fost o decizie politică justă. Şi am două considerente de făcut.

Prima este că, de la înfiinţarea acestei alianţe militare - în 1949 - între statele europene membre ale organizaţiei nu a mai avut loc niciun conflict militar deschis sau de altă natură. Aceasta este realitatea istorică.

A doua constatare este că, deşi războiul din Ucraina se desfăşoară în proximitate, pentru prima dată în istoria ei România nu mai este singură şi izolată în faţa pericolului extern, ci este parte a unui sistem militar defensiv complex, cu capabilităţi tehnice şi tehnologice de cel mai înalt nivel. Şi, în plus, NATO este gata să apere România şi toate celelalte ţări aliate.

Războiul din Ucraina este un război al deciziilor politice. De aceea, şi încheierea lui este condiţionată tot de decizii politice. Sper şi îmi doresc ca raţiunea şi înţelepciunea să învingă şi toate suferinţele generate de această confruntare militară brutală să ia sfârşit. Viaţa trebuie să prevaleze asupra morţii. Aceasta este calea de urmat a secolului XXI, singura validă, singura sustenabilă.

Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.