Ileana Cristina Dumitrache
Ileana Cristina Dumitrache

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.39/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.13 Ileana Cristina Dumitrache - declaraţie politică intitulată "Propunerea legislativă 631/2019";

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamna deputat Cristina Dumitrache, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

Bună dimineaţa, dragi colegi.

Astăzi aş vrea să vă spun că au trecut 4 ani de când proiectul legislativ care reglementează statutul juridic al canabisului în scop medical aşteaptă să fie votat şi implementat, 4 ani de când peste 30.000 de români au semnat petiţia pentru legalizarea canabisului medicinal. Şi, da, ei aşteaptă cu speranţă şi cu nerăbdare dreptul la un tratament recunoscut la nivel mondial!

Patru ani sunt mulţi, nejustificat de mulţi şi speranţa acestor pacienţi nu are cum să moară, iar noi avem obligaţia să le acordăm acest drept la sănătate, pentru că, da, legea este adresată lor, pacienţilor români.

Legea Victoria, aşa cum am numit-o simbolic, s-a născut ca o necesitate reală pentru pacienţii români suferinzi de nenumărate afecţiuni pentru care tratamentele convenţionale s-au dovedit insuficiente sau ineficiente.

Propunerea legislativă a avut la bază reglementările existente la nivelul Uniunii Europene şi bunele practici din ţările în care canabisul medicinal a fost deja legalizat.

De asemenea, proiectul de lege s-a întemeiat pe concluziile cercetărilor ştiinţifice în domeniul canabisului medicinal care au prezentat dovezi concludente şi importante privind efectele terapeutice în peste 50 de afecţiuni.

Proiectul legislativ conţine reglementări clare, exacte, transparente privind tot ceea ce înseamnă producerea, depozitarea, distribuţia, achiziţionarea şi administrarea plantei de canabis şi a preparatelor ce conţin canabis medicinal. Nu lasă loc de confuzii, interpretări eronate şi motive de îngrijorare că planta ar putea fi folosită altfel decât în scop medical. Este limpede că orice argument care asociază canabisul medicinal cu cel recreaţional vine dintr-o profundă necunoaştere, dezinformare sau, mai rău, din indolenţă şi rea-voinţă.

În timpul de aşteptare ca această lege să ajungă pe ordinea de zi am desfăşurat nenumărate acţiuni de informare şi conştientizare a importanţei acestui demers. Aş vrea să vă vorbesc despre cele două conferinţe internaţionale cu experţi din domeniul medical, ştiinţific şi juridic cu experienţă şi vaste cunoştinţe privind utilizarea canabisului medicinal, dar şi, bineînţeles, de un prim sondaj de opinie privind utilizarea canabisului medicinal, şi aici aş vrea să punctez câteva cifre. Mai precis, un procent de 70% dintre respondenţi au răspuns că vor legalizarea canabisului medicinal în România, 95% dintre ei au o atitudine favorabilă şi ştiu că tratamentul ajută în multiple afecţiuni, iar 72% consideră că legalizarea canabisului medicinal ar aduce beneficii la nivelul sistemului sanitar şi ar genera efecte pozitive la nivelul societăţii.

Aşadar, stimaţi colegi, nu cred că sunt subiectivă sau prea optimistă dacă spun că acest proiect de lege a adunat toate dovezile şi concluziile necesare pentru a primi, într-un final mult aşteptat, un vot favorabil.

Îmi doresc ca atunci când va fi pus pe ordinea de zi să votaţi responsabil, să votaţi având permanent în gând dreptul şi nevoia pacienţilor din ţara noastră la acest tratament.

Deputat al PSD, Cristina Dumitrache.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.