Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 25, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.87/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 25, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 25, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.14 | Angel Tîlvăr - declaraţie politică având subiectul "România, sursă de persoane traficate şi ţară de tranzit"; | ![]() |
||
|
"România, sursă de persoane traficate şi ţară de tranzit" traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra securităţii individului şi valorilor sociale şi morale. Acest tip de infracţionalitate afectează în mod direct individul prin impactul pe care îl are asupra unuia dintre drepturile individuale fundamentale: libertatea individuală, societatea suportând, în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea fenomenului corupţiei, a faptelor antisociale şi violenţei, crearea unor mecanisme criminale care obţin profituri substanţiale din acest tip de activitate, afectând stabilitatea economică şi securitate regională. Traficul de persoane este una dintre cele mai profitabile activităţi de criminalitate organizată din Uniunea Europeană, potrivit Europol. Este o infracţiune gravă, dar şi un abuz faţă de drepturile omului, de multe ori săvârşit împotriva unora dintre cei mai vulnerabili indivizi, cum ar fi copiii. În jur de 250.000 de femei şi copii din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică sunt transportaţi în fiecare an către alte ţări, putând ajunge chiar şi în Statele Unite. Potrivit datelor Poliţiei Române, la noi în ţară, victimele sunt racolate cu predilecţie din rândul fetelor şi tinerelor femei cu vârste cuprinse între 13 şi 33 de ani. Un sfert sunt minore, peste jumătate au vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani. Dintre tinerele repatriate voluntar şi asistate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (biroul din Bucureşti) o mare parte au fost duse în Bosnia Herţegovina, apoi în Macedonia, Albania, Kosovo, Italia, Cambodgia, restul în alte ţări. În ceea ce priveşte scopul traficului în anumite ţări de destinaţie, printre acestea se numără Spania, Austria, Germania - trafic pentru exploatare sexuală, Grecia - trafic pentru muncă în condiţii ilegale, Franţa, Italia - pentru cerşetorie. România este o ţară-sursă, dar şi o ţară de tranzit pentru bărbaţi şi femei din Moldova, Ucraina şi Rusia traficaţi către Italia, Spania, Germania, Elveţia, Republica Cehă, Cipru, Grecia şi Austria, în scopuri de muncă forţată şi exploatare sexuală. Minorii români sunt traficaţi în interiorul ţării în scopuri de exploatare sexuală şi cerşetorie forţată. Totodată, femeile şi fetele rrome sunt foarte vulnerabile în faţa traficului de fiinţe umane. În calitate de parlamentar preocupat de această problemă, dar şi în calitate de membru al Comisiei pentru combaterea traficului de persoane, am simţit nevoia să fac această declaraţie pentru că, în ultimul timp, traficul de persoane este din ce în ce mai greu de monitorizat. Consider că este nevoie de un efort comun, atât al clasei politice, cât şi al instituţiilor implicate în domeniul combaterii traficului de persoane, pentru ca acest fenomen să fie diminuat şi tânăra generaţie să nu fie afectată de una dintre cele mai mari ameninţări la adresa demnităţii umane. |



