|
Domnul Ioan-Cristian Chirteş: Vă mulţumesc. Declaraţia politică se numeşte "Eliminarea discriminărilor în atragerea fondurilor europene - o necesitate stringentă a României". Stimaţi colegi, Voi aborda azi o serie de probleme cu care se confruntă administraţiile publice locale, în special cele din urbanul mic şi mijlociu, atunci când încearcă să aplice proiecte finanţate din fonduri europene. Aceste probleme mi-au fost semnalate de foarte mulţi primari şi aleşi locali, atât din judeţul sau colegiul pe care îl reprezint, cât şi din alte părţi ale ţării. Lucrurile de care vă voi vorbi afectează în egală măsură toate structurile administraţiei locale care nu îndeplinesc criteriile de accesare a fondurilor europene, criterii care, aşa cum arată ele în prezent, nici nu vor permite pe viitor accesările acestor surse financiare, de multe ori vitale pentru comunităţile în cauză. Există, în România de azi, un anumit gen de localităţi care sunt efectiv excluse de la finanţările europene, pe anumite direcţii. Pe de o parte, avem Programul Operaţional Regional, care se adresează cu precădere mediului urban pe cele 6 axe prioritare, iar pe de altă parte avem PNDR-ul, destinat cu precădere mediului rural. Între aceste două mari probleme există un hiatus care exclude, într-un mod cât se poate de vizibil, anumite categorii de localităţi despre care nu putem spune că sunt nici urbane, cel puţin nu în sensul modern al cuvântului, dar nici rurale, aşa cum este înţeles acum conceptul de localitate rurală. Insist, aceste localităţi pur şi simplu nu pot accesa fonduri europene, deoarece nu îndeplinesc nici criteriile prevăzute de POR şi nici cele impuse de PNDR. Cred că un singur exemplu este suficient. Judeţul Mureş are 102 unităţi administrativ-teritoriale, din care 4 municipii, 7 oraşe şi 91 de comune. Din cele 7 oraşe, cel puţin 5 nu pot îndeplini criteriile eligibile impuse pentru atragerea fondurilor POR, dar nici criteriile pentru intrarea pe programul PNDR. Din cele 4 municipii, doar Târgu Mureş îndeplineşte criteriile pentru POR. Municipii precum Târnăveni - l-am citat la întâmplare - sunt efectiv excluse de la finanţările de acest tip. Or, asta este o situaţie cât se poate de nedreaptă şi cât se poate de complicată, pe care noi trebuie să o rezolvăm aici, în Parlamentul României. Doamnelor şi domnilor, Toată problema asta s-a născut încă din momentul în care România a negociat cu partenerii europeni Tratatul de preaderare şi ulterior aderarea la structurile europene. Spun asta, deoarece atunci spaţiul rural a fost definit cât se poate de aproximativ şi neadecvat, iar aici vă dau un singur exemplu: la 1 iulie 2007, oficial, în mediul urban trăia 55,2% din populaţia României, în timp ce, în mediul rural trăiau 44,80%. La ora actuală, când discutăm despre accelerarea procesului de atragere a fondurilor europene ca alternativă de finanţare în condiţiile unei crize economice evidente, tot aşa stau lucrurile: peste jumătate din populaţie, zice-se, trăieşte în mediul urban. În realitate, există foarte multe oraşe în România, dar mai ales satele aparţinătoare acestora, care nu au un nivel de urbanism care să le permită includerea în această categorie. Atunci când s-au definit mediile urban şi rural, sub presiunea aderării la structurile Uniunii Europene, definirea s-a făcut cantitativ, adică după numărul de locuitori. Această optică e greşită şi a dus la blocajul de care vorbeam mai sus. În fapt, o localitate poate fi urbană şi dacă are numai 100 de locuitori. O întrebare la care trebuie căutat un răspuns este: ce facem cu acele sate aparţinătoare oraşelor mici şi mijlocii, care sunt, în ultimă instanţă, exponente ale mediului rural, nu urban? Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu vreau să acuz pe nimeni şi nici nu e în intenţia mea să spun că X sau Y este vinovat de această situaţie. Departe de mine acest gând. Cred că aceste erori se pot remedia aici. Practic, măsurile care trebuie luate sunt, în principiu, simple, dar ele trebuie precizate punctual înainte de toate la nivel de experţi. Dacă dorim să avem într-adevăr succes în atragerea fondurilor europene, trebuie să pornim de la aplicarea câtorva reguli şi principii de bază: redefinirea mediilor rural şi urban, pe criterii care să faciliteze accesul nediscriminatoriu la finanţările europene sau negocierea cu partenerii europeni a unei noi axe pe Progamul Operaţional Regional, care să se adreseze oraşelor sub 25 de mii de locuitori şi, mai ales, acelor localităţi urbane ale căror sate aparţinătoare ţin de fapt de mediul rural, nu de mediul urban. Aceste direcţii de acţiune sunt, în opinia mea, imperative pentru orice guvernare care doreşte cu adevărat să elibereze o parte însemnată a administraţiei locale din blocajul acesta al finanţărilor europene. Insist, prin urmare, pe aplicarea unei proceduri în 3 paşi: 1. înfiinţarea comisiei de tehnicieni care să identifice şi să ne ofere soluţiile de finanţare optime din fondurile europene, precum şi modalităţile de înfiinţare a unei noi axe, destinată finanţării proiectelor de acest tip; 2. stabilirea obiectivelor de negociere la nivel de ministere de resort; această stabilire a obiectivelor care trebuie să cadă în sarcina decidentului politic, trebuie să respecte obligatoriu, soluţiile propuse de comisia tehnică; 3. demararea procedurilor de negociere cu partenerii europeni în vederea rezolvării problemei (înfiinţarea axei de finanţare), în paralel cu aplicarea consecventă a principiilor pe care le-am subliniat mai sus. Vă mulţumesc. Cristian Chirteş, deputat Colegiul nr. 28, Mureş.
|