|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. Hristos s-a înălţat! Şi vreau să urez tuturor la mulţi ani, celor care astăzi, în această zi sfântă, îşi serbează ziua onomastică. În declaraţia politică de astăzi vreau să vorbesc despre nevoia de a avea cât mai mulţi tineri pregătiţi pentru realitatea din piaţa muncii. Am avut privilegiul de a fi crescut într-o familie care a valorizat munca. Am fost educată de părinţii şi bunicii mei în spiritul unui principiu pe care îl consider sfânt, şi anume acela că munca înnobilează omul. Îmi plac oamenii care muncesc şi care respectă munca altora. Cred că poporul din care mă trag este format din oameni harnici. Totodată, mai cred că nu există meserii mai onorabile decât altele sau meserii ruşinoase. Lumea în care trăim are în egală măsură nevoie şi de profesori, dar şi de instalatori, şi de avocaţi, dar şi de lăcătuşi, şi de medici, dar şi de agricultori, ca să dau numai câteva exemple. Am ales să abordez tema deficitului de tineri pregătiţi în meserii tocmai pentru că, în ultimii ani, mediul privat reclamă tot mai frecvent lipsa unor buni meseriaşi în domenii pe care în trecut aveam specialişti foarte buni. Iar dacă vrem să oferim soluţii concrete la penuria de muncitori calificaţi în diverse domenii, consider că este fundamental să identificăm corect cauzele care au determinat acest fenomen. În judeţul Vaslui, judeţul pe care îl reprezint în Parlamentul României, mii de tineri au luat sau iau calea străinătăţii. Ca urmare, majoritatea localităţilor din mediul rural confruntate cu acest exod se găsesc în situaţia de a avea populaţia îmbătrânită, cu perspective sumbre pentru viitor. În schimb, dacă am crea programe şi politici de specializare şi pregătire a tinerilor pentru piaţa muncii, am acorda cu adevărat şanse tinerilor de a munci aici în ţară, având salarii decente. Nu mai este un secret pentru nimeni că, în multe cazuri, sistemul de învăţământ pregăteşte tineri pentru specializări care nu mai au căutare pe piaţa muncii în ziua de astăzi. De asemenea, o altă problemă acută este şi aceea a dispariţiei şcolilor de meserii. Tocmai de aceea am susţinut încă din 2006, când am iniţiat Pactul Naţional pentru Educaţie necesitatea adaptării şi modificării programei şcolare astfel încât că şcoala românească să şi formeze, nu numai să informeze. Mediul de afaceri din România reclamă lipsa unui personal calificat, pe ramuri de producţie diversificate. Din păcate, acest personal specializat a cam dispărut şi din cauză că nu am acordat importanţa necesară şcolilor de meserii, o verigă-cheie în formarea şi pregătirea tinerilor, care permitea intrarea lor rapidă pe piaţa muncii. Inadecvarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii, precum şi dispariţia şcolilor de meserii au generat, din nefericire, şi o altă realitate dură cu care se confruntă tot mai mulţi tineri - angajarea pe posturi sub calificarea şi pregătirea dobândite în şcoală, în facultate. La fel de adevărat este că vorbim despre o perioadă economică încă dificilă, când România se află încă în procesul de recuperare după dezastrul pe care l-a reprezentat politica de austeritate girată de Traian Băsescu şi guvernele pe care le-a patronat. În egală măsură, este nevoie ca inclusiv sistemul de învăţământ autohton să fie mai bine adaptat în raport cu piaţa muncii. Cred că putem face paşi importanţi în direcţia racordării sistemul de învăţământ din România la nevoile investitorilor, asigurându-se astfel un vector important de tracţiune în plan economic. Nu e nevoie să reinventăm roata, ci să învăţăm din experienţa altor state care au reuşit să creeze un mecanism funcţional care permite tinerilor să intre facil pe piaţa muncii după încheierea studiilor, creându-se astfel un liant eficient între sistemul educaţional şi mediul de afaceri care poate prelua forţa de muncă. Desigur, nu e cazul să cădem nici în cealaltă extremă, alimentând o retorică falsă potrivit căreia şcoala românească ar produce şomeri pe bandă rulantă. Cu toate greutăţile pe care le-a întâmpinat şi dincolo de reformele pe care le-a traversat în toţi aceşti ani, sistemul de învăţământ produce vârfuri şi are capacitatea de a se adecva cerinţelor actuale. Cu investiţii minime, rezolvăm două probleme dintr-un foc: deschidem şcoli de meserii, adaptate nevoilor pieţei muncii, şi reducem drastic rata şomajului în rândul tinerilor. Pe cale de consecinţă, creând noi locuri de muncă, presiunea asupra bugetului se va diminua fiindcă statul va fi astfel degrevat de plata ajutoarelor sociale. În acelaşi timp, vom oferi tinerilor perspective reale de dezvoltare profesională, în conformitate cu aşteptările mediului privat. Soluţia învăţământului profesional dual, susţinută de Guvernul Ponta şi transpusă în Legea educaţiei la începutul acestui an, este o măsură care răspunde solicitărilor venite din zona mediului de afaceri. Autorităţile educaţionale vor gestiona asigurarea resurselor umane şi financiare şi formarea tehnică din şcoală (1-2 zile de studiu pe săptămână), iar angajatorul va oferi resursele umane şi financiare şi va organiza formarea practică, de la locul de muncă (3-4 zile). Toate aceste măsuri pot să ajute la reglementarea acestei probleme cu care se confruntă România.
|