|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre recentul summit desfăşurat la Riga. Stimate colege, Stimaţi colegi, Am asistat la o mulţime de programe de cooperare lansate de Uniunea Europeană, în spiritul Politicii de Vecinătate, iar Parteneriatul Estic a fost vârful de lance al acestei politici. Evoluţia pozitivă a proiectului a fost demonstrată în ultimii ani de eforturile consistente ale Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, precum şi de semnarea de către cele trei state a acordurilor de asociere. În egală măsură, Parteneriatul Estic a fost supus unor presiuni şi provocări majore venite atât din interiorul Uniunii, cât mai ales din exterior. Pentru România, Parteneriatul Estic a fost de la bun început un program de interes major, atât din perspectiva de stat membru al Uniunii Europene, cât mai ales datorită Republicii Moldova. Este datoria noastră să susţinem prin toate mijloacele apropierea şi aderarea la Uniunea Europeană a fraţilor noştri de peste Prut. Summitul de la Riga a creat un orizont de aşteptare ridicat. Deznodământul întâlnirilor la nivel înalt a adus rezultate mulţumitoare, chiar dacă modeste, ţinând cont de contextul geopolitic în care s-a desfăşurat. Consider un lucru pozitiv faptul că reprezentanţii Uniunii Europene au reafirmat importanţa Parteneriatului Estic, precum şi a colaborării continue şi aprofundate a celor 6 state. Prin reînnoirea angajamentului pentru integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea tuturor partenerilor săi, Uniunea Europeană a demonstrat că nu ţine cont de provocările lansate de alţi factori din vecinătate. Acordând şansa de a alege în mod liber nivelul aspiraţiilor în relaţiile cu Uniunea Europeană ale fiecărui stat din Parteneriatul Estic, Uniunea dă dovadă de maturitate şi flexibilitate, este un semnal pozitiv de care fiecare stat, precum Moldova, Georgia şi Ucraina, aveau nevoie. Cu atât mai mult, acest semnal a fost dublat de recunoaşterea aspiraţiilor şi alegerii europene a acestora în calitatea lor de parteneri asociaţi ai Uniunii. Pentru Republica Moldova, un stat care şi-a manifestat nu de puţine ori poziţia în favoarea aderării la Uniunea Europeană, această politică poate oferi deschiderea de care are nevoie în perioada următoare. Pentru noi este o veste bună că Republica Moldova, de exemplu, îşi continuă parcursul european şi că va depune pe mai departe toate eforturile în direcţia aderării la Uniunea Europeană. Stimate colege, Stimaţi colegi, România are datoria asumată de a contribui la consolidarea rolului Uniunii Europene în regiune şi de a duce în permanenţă o luptă pentru dezvoltarea democraţiei în statele din vecinătate. Mai mult, România are datoria de a sprijini eforturile tuturor statelor, în special ale Republicii Moldova, de a accede la structurile europene. La acest summit, diplomaţia românească, reprezentată prin vocea preşedintelui ţării, a continuat să îşi susţină ataşamentul faţă de aceste valori şi necesitatea ca Uniunea Europeană să rămână angajată în proiect. Mai mult, Uniunea trebuie să sprijine procesul de implementare a acordurilor de asociere prin asistenţă financiară şi tehnică, menţinând în continuare deschisă perspectiva europeană pentru toate statele partenere. Guvernul Ponta, de exemplu, şi-a manifestat întotdeauna şi şi-a demonstrat prin fapte angajamentul în susţinerea parcursului european al Republicii Moldova...
|