|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Am să discut despre o temă care a tot survenit în ultimul timp în Parlamentul României, şi anume, faptul că unele legi se adoptă tacit. Vreau să fac referire la un lucru care a fost semnalat de unii colegi care susţineau că trebuie să modificăm regulamentul, astfel încât cele 45 de zile să fie 45 de zile de lucru la comisii sau de lucru ale Parlamentului, sau de lucru ale plenului, sau de alt lucru care nu se mai ştie ce lucru va fi. Vreau să atrag atenţia asupra unui singur lucru, că esenţa democraţiei constă în faptul că avem o Constituţie şi Constituţia este actul fundamental, legea de bază. Este legea fundamentală a unui regim democratic. Dacă venim şi inventăm legi care nu sunt în acord cu legea fundamentală, evident, vor fi declarate neconstituţionale. Şi acum am să citesc din art.75 alin.(2), care spune aşa: "Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile... În cazul depăşirii acestor termene, se consideră că proiectele de lege sau propunerile legislative au fost adoptate." Deci, asta spune Constituţia, 45 de zile. Nu spune 45 de zile lucrătoare sau lucrătoare pentru nu ştiu care comisie, sau lucrătoare pentru nu ştiu care plen. Spune 45 de zile calendaristice, pentru că nu se face precizarea altfel, şi se referă la prima Cameră sesizată. Orice interpretare, indiferent, şi orice încercare de a modifica această normă de bază din Constituţie reprezintă un abuz. Putem să facem noi regulamente, putem să facem, eu ştiu, orice alte legi de modificare sau de funcţionare a Camerei sau a modului în care se adoptă sau se încearcă să se adopte legi în România. Însă, dacă ele nu sunt în acord cu această Constituţie, totul devine practic invalid, pentru că poate fi oricând contestat şi decis de Curtea Constituţională ca fiind neconstituţional. Acum, referitor la acest lucru şi la faptul că la Senat există un alt regulament, al Senatului, care prevede o anumită modificare, care spune că cele 45 de zile se calculează de când se primeşte punctul de vedere al Guvernului, probabil că în interpretarea senatorilor acest lucru este permis. Însă, din punct de vedere al interpretării ad litteram a Constituţiei, în opinia mea, acest lucru este neconstituţional. Eu zic că ar fi bine să încercăm să ne facem treaba la comisii, să încercăm să dezbatem cu celeritate, pentru că dezbaterea s-a mutat la comisii, legile care sunt supuse acestui termen scurt de 45 de zile şi să venim cu ele în termenul respectiv în plen, iar pentru chestiuni mai complicate, să cerem o prelungire la 60 de zile. Cred că acest lucru ar fi în acord şi cu Constituţia şi în acord cu ceea ce gândesc oamenii despre noi, ca parlamentari, că suntem trimişi aici să ne facem treaba. Acum o să dezvolt o a doua temă, referitor la alegerile locale. Ştiţi bine că Partidul Naţional Liberal a tot supus atenţiei modificarea legii pentru a fi desfăşurate aceste alegeri, acest scrutin, în două tururi. După cum am văzut în ultimul timp referitor la candidatura pentru Primăria Capitalei, au fost mai multe încercări de a veni cu un candidat credibil, care încet, încet sau mai bine zis din ce în ce mai repede din momentul în care a fost anunţat, a şi fost retras sau s-a retras. Eu am o propunere pentru Partidul Naţional Liberal, având în vedere că tot a venit cu iniţiativa sau mai bine zis vrea şi a venit cu iniţiativa de a modifica legea mai devreme de un an înainte de data scrutinului, să mai facă o iniţiativă de modificare a alegerilor locale şi să propună alegerea primarilor pe liste, adică pentru funcţia de primar să nu vină cu un singur candidat, să vină cu o listă întreagă, aşa, de vreo 10-20 de nume şi eu cred că în felul ăsta ar fi acoperit şi Partidul Naţional Liberal care, din lipsă probabil de oameni pentru a susţine această candidatură, a încercat tot felul de variante care s-au dovedit un eşec în ultimul timp. Vă mulţumesc.
|