Nicuşor Păduraru
Nicuşor Păduraru

Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.5/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Nicuşor Păduraru - declaraţie politică cu titlul: "Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică - o instituţie utopică";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicuşor Păduraru, pe care îl rog să transmită celui de la telefon să-l aştepte până după declaraţia politică.

Şi-l rog să se pregătească pe domnul Marian Neacşu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. dacă nu e în sală, atunci îl rog pe domnul Radu Costin Vasilică, din partea aceluiaşi grup, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicuşor Păduraru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi face referire la ATOP - autoritatea teritorială pentru ordine publică - "ATOP - o instituţie utopică".

Stimaţi colegi,

Printre multele structuri nefuncţionale existente atât la nivel central, cât şi local, la loc de cinste se găseşte Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se înfiinţează şi funcţionează pe lângă fiecare consiliu judeţean, având ca scop declarat asigurarea bunei desfăşurări şi sporirea eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează.

Teoretic, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un fel de mecanism de consultare a comunităţii şi un forum pentru evaluarea performanţelor poliţiei. Deşi subordonarea reală a forţelor de ordine publică este clar definită de legislaţie în cu totul altă parte, chiar şi dacă luăm în considerare contextul descentralizării care presupune creşterea rolului poliţiilor locale, ATOP se defineşte totuşi ca fiind garantul unui serviciu de poliţie eficient şi eficace, care ar trebui să monitorizeze activităţile de menţinere a ordinii şi liniştii publice, făcând în acest sens recomandări şi propuneri de planuri şi soluţii de îmbunătăţire a performanţelor poliţiei.

Planuri strategice anuale, indicatori de performanţă minimali, studii de specialitate, lucrări şi documentaţii sunt cuvinte de natură să ne ducă cu gândul la o activitate prodigioasă, cu rezultate pe măsură. În realitate, acestea nu există decât pe hârtie, iar la o analiză a activităţii şi eficienţei acestei instituţii (acolo unde se poate face această analiză) se poate constata că rezultatul este mai degrabă forţat, decât realist.

În ceea ce priveşte viziunea de ansamblu asupra acestui serviciu de asigurare a ordinii şi liniştii publice, integrată în strategiile de reformă a administraţiei publice în ansamblu, mi se pare absolut anormal faptul că în acelaşi timp suntem nevoiţi să adoptăm măsuri de reducere a numărului de poliţişti, însă păstrăm structuri consumatoare de resurse financiare din bugetele consiliilor judeţene, care nu reuşesc să îşi justifice existenţa.

O analiză a programelor ATOP la nivel local, acolo unde ele există, şi o evaluare a modului de implementare a acestor programe scoate în evidenţă faptul că, deşi autorităţile publice locale şi societatea civilă, prin organizaţiile neguvernamentale, răspund pozitiv la aceste demersuri, eficienţa lor lasă mult de dorit.

Un exemplu foarte elocvent în acest sens este cel al consumului etnobotanicelor, mai ales în rândul adolescenţilor. Pe 5 noiembrie 2010, la Iaşi, a fost organizată o întâlnire regională a Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică din toate judeţele Moldovei, temele principale ale dezbaterilor vizând consumul de droguri şi alcool, precum şi siguranţa elevilor în şcoli.

Dincolo de faptul că această întâlnire a avut loc mult prea târziu, singurul rezultat a fost să se constate faptul că, în mediul rural, consumul de alcool a ajuns la cote inimaginabile, aproximativ 88% dintre copiii de 14-15 ani îmbătându-se măcar odată, şi, de asemenea, a crescut îngrijorător consumul de substanţe etnobotanice în rândul adolescenţilor.

Am căutat, de asemenea, să analizez transparenţa acestei activităţi, la nivel naţional site-ul www.atop-romania.ro fiind cam singurul loc unde se încearcă prezentarea unor date privind activităţile ATOP din toate judeţele ţării. Pe lângă faptul că datele sunt neactualizate, în multe cazuri, de peste 4 ani (vezi cazul Iaşiului), cu atât mai mult, în opinia mea, devine evident că în formula actuală ATOP-urile sunt depăşite şi complet inutile.

În condiţiile în care activitatea acestei instituţii rămâne o mare necunoscută şi, totodată, în lipsa unor rezultate pozitive relevante de pe urma activităţii desfăşurate, nu găsesc nicio justificare pentru irosirea banului public în continuare, decât suplimentarea veniturilor cu sume destul de consistente a unor consilieri judeţeni şi şefi de instituţii deconcentrate şi grevarea bugetelor consiliilor judeţene cu cheltuieli inutile.

Pe de altă parte, rolul consultativ şi de dialog al ATOP poate fi integrat şi preluat cu uşurinţă de comisii din cadrul structurilor consiliilor locale, fiind în plus completat de analizele efectuate de colegiile prefecturale sau de comitetele judeţene sau locale pentru situaţii de urgenţă.

Modificările legislative legate de activitatea Poliţiei Locale, continuarea reformelor în sensul modernizării şi eficientizării serviciului de ordine publică, utilizarea cu eficienţă a banului public, toate acestea justifică o analiză a eficienţei şi eficacităţii acestei structuri plătite din banul public, al cărui rost nu se mai justifică.

Am speranţa că demersul meu va fundamenta deciziile corecte, în vederea reconstruirii unui mecanism eficient şi eficace de consultare a autorităţilor publice locale, care să ducă la desfiinţarea ATOP-urilor, aşa cum sunt ele astăzi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O zi frumoasă să aveţi în continuare!