Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 10, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.223/2015
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 10, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 10, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.15 | Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică având subiectul: "România şi Statele Unite ale Americii sunt garanţia securităţii în Balcani"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
O invit pe doamna deputat Natalia Intotero şi se pregăteşte domnul deputat Grigore Crăciunescu. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică: "România şi Statele Unite ale Americii sunt garanţia securităţii în Balcani". Stimate colege, Stimaţi colegi, Situaţia geopolitică este în acest moment foarte complicată, există provocări de peste tot. Tensiunile de la graniţa de est a Ucrainei sunt un conflict parţial îngropat. Anexarea Crimeii a schimbat configuraţia forţelor militare distribuite în zona Mării Negre. Sudul Peninsulei Balcanice este afectat de afluxul de refugiaţi venind dinspre Siria. Tensiunile diplomatice dintre Turcia şi Federaţia Rusă, apărute în urma doborârii avionului militar rus, în 24 noiembrie, nu s-au atenuat. Deasupra Siriei, avioane militare franceze, americane şi ruse îşi intersectează traiectoriile de zbor, zi de zi, într-un dans extrem periculos. În tot acest context general, aflat la cel mai scăzut nivel de securitate din ultimii 10 ani, Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii rămâne foarte solid şi extrem de necesar într-o perioadă nesigură, imprevizibilă şi într-o regiune care se confruntă cu destule ameninţări. Din perspectiva poziţiei sale geografice şi aceea a angajamentului politic, România este importantă pentru Statele Unite ale Americii, în tentativa comună de a face faţă tuturor acestor provocări. Iar realitatea a demonstrat că România s-a străduit în mod constant să fie mereu un aliat de nădejde în timpuri foarte complicate. Parte a acestei colaborări susţinute este şi evenimentul care va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare tot în cadrul Parteneriatului strategic dintre cele două state, şi anume sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu va deveni activ din data de 18 decembrie. Componenta sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu are ca principal scop pe acela de a furniza protecţie pentru Europa de Sud, faţă de rachetele balistice din Orientul Mijlociu, şi va mări acoperirea defensivă pentru România. Îmi exprim convingerea că inaugurarea de săptămâna viitoare nu va creşte nivelul de ameninţare pentru România, ci, dimpotrivă, ceea ce a rezultat şi din mesajul noului ambasador al Statelor Unite ale Americii, Excelenţa Sa domnul Hans Klemm. Domnia Sa ne-a explicat, în cadrul unei discuţii purtate la Comisia pentru politică externă, că puternicul parteneriat care există între cele două ţări este bază pentru o stabilitate care aduce securitate, democraţie şi prosperitate popoarelor celor două ţări. Închei, salutând această deschidere diplomatică de excepţie din partea noului ambasador american şi îmi exprim speranţa că excelentele relaţii româno-americane vor cunoaşte o nouă dezvoltare şi în planul relaţiilor interparlamentare, la nivelul potenţialului lor real. Vă mulţumesc. Natalia-Elena Intotero, deputat PSD, judeţul Hunedoara. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |



