Vasile Cîtea
Vasile Cîtea

Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.48/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Vasile Cîtea - declaraţie politică cu titlul "Declinul demografic al României, o problemă de siguranță naţională";

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnului deputat Vasile Cîtea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Cîtea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Declinul demografic al României, o problemă de siguranţă naţională".

Dragi colegi,

Ultimele date puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică confirmă o problemă gravă care ar trebui să intereseze şi instituţiile din infrastructura critică a României. Deşi în luna august a anului 2017, Institutul Naţional de Statistică a confirmat creşterea natalităţii, trend care s-a menţinut şi pentru sfârşitul anului trecut, încă avem un spor natural negativ începând cu anul 1991, spor natural negativ care, în viitor, va reprezenta, în mod clar, o problemă de siguranţă naţională pentru România.

Unele semne bune se pot vedea în situaţia în care a scăzut procentul de mortalitate infantilă. Acest trend menţinându-se începând cu anul 2015, însă, chiar şi aşa, România încă ocupă un nedorit loc întâi între ţările membre ale Uniunii Europene la acest capitol, cu o medie de 7,6 decese de copii cu vârsta de sub un an la 1.000 de nou-născuţi vii, faţă de media din ţările membre Uniunii Europene, care este la mai puţin de jumătate, anume 3,6 decese la 1.000 de naşteri.

De exemplu, pentru anul 2016 - cu specificaţia că aceeaşi tendinţă s-a menţinut şi în 2017 - s-au născut vii 189.783 de copii, dar au decedat 256.501 cetăţeni, ceea ce reprezintă, în continuare, un declin demografic important şi periculos.

Astfel, menţinându-se această stare de fapt, potrivit unui raport pus la dispoziţie de către Organizaţia Naţiunilor Unite, în anul 2015, în anul 2050 România va avea, probabil, doar un număr de 14,5 milioane de locuitori.

Declinul de 21 de ani al natalităţii îşi poate găsi o parte din cauză şi în creşterea numărului de divorţuri, creştere abruptă în ultimii 10 ani sau în creşterea vârstei fertilităţii, din ce în ce mai multe cupluri hotărându-se să aducă pe lume moştenitori după vârsta de 30 de ani.

Această problemă a fost de actualitate şi în celelalte ţări europene, însă procesul de declin demografic a început undeva în anii '60-'70 ai secolului trecut. Din păcate pentru România, procesul de declin demografic a început mult mai târziu la noi şi riscă să scape de sub controlul autorităţilor. Rata de fertilitate la populaţia între 30 şi 40 de ani a crescut în ultima perioada cu 20-25%, în timp ce rata de fertilitate la segmentul de vârstă de 20-30 de ani a avut o creştere insignifiantă, care nu a putut acoperi rata de mortalitate.

Nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm că între anii 1992 şi 2002, România a pierdut în jur de 1,1 milioane de locuitori, marea lor majoritate din proporţia negativă a ratei natalităţii, fertilităţii şi mortalităţii.

Trebuie să conştientizăm faptul că atâta timp cât familiile nu sunt încurajate să dea viaţă la copii, declinul demografic se va adânci până când România va intra, inevitabil, într-un colaps demografic. De exemplu, doar în situaţia în care familiile ar da naştere la doi copii, rata de declin demografic ar fi zero sau s-ar echilibra prin creşterea natalităţii, în situaţia naşterii unui număr de minimum trei copii. Însă în situaţia în care o familie preferă să dea naştere unui singur copil, rata de declin demografic este catastrofală, în situaţia în care din familia respectivă este câştigată pentru societate o persoană, dar familia urmează să piardă două persoane.

Dragi colegi,

Singura soluţie pentru România este creşterea şi încurajarea fertilităţii, şi asta de urgenţă, deoarece, în caz contrar, în câţiva ani, această stare de fapt din acest moment va reprezenta o problemă reală şi gravă de siguranţă naţională a României.

Deputat de Iaşi, Vasile Cîtea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule deputat.