Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.103/2024
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2024
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.15 | Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică intitulată "Partidul Naţional Liberal apără pensionarii şi repară inechităţile din sistem!"; | ![]() |
||
|
"Partidul Naţional Liberal apără pensionarii şi repară inechităţile din sistem!" Săptămâna trecută, preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea prin care pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Prin creşterea plafonului de impozitare de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, peste 3 milioane de pensionari vor avea venituri mai mari, începând cu luna următoare. Astfel, Partidul Naţional Liberal lasă mai mulţi bani în rândul celor cu pensii mici. Facem dreptate şi arătăm respect pensionarilor! Acest proiect liberal şi digitalizarea sistemului au fost iniţiate de către ministrul PNL al muncii de la acea vreme, Raluca Turcan. După recalcularea pensiilor şi eliminarea inechităţilor din sistem, creşterea plafonului de impozitare ne aduce mai aproape de realizarea reformei în sistemul de pensii. Săptămâna aceasta, ministrul liberal al finanţelor, Marcel Ioan Boloş, la solicitarea PNL, va pune în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care creştem de la 2.000 de lei la 3.000 de lei plafonul de neimpozitare pentru pensionarii din Armată şi sistemul de siguranţă şi ordine publică. Este vorba despre aproximativ 200.000 de beneficiari şi un impact financiar de 80 de milioane de lei. Înlăturăm astfel o altă discriminare a PSD şi a domnului Marcel Ciolacu. De asemenea, venim să remediem inechităţile şi erorile comise de PSD în noua lege a pensiilor, care a îngheţat pensiile minerilor, siderurgiştilor, CFR-iştilor, a celor cu grupe de muncă, a persoanelor cu dizabilităţi, o categorie de pensionari abandonaţi de PSD. Domnul Ciolacu a spus răspicat că nu se va mai schimba nimic în ceea ce priveşte sistemul de pensii. Ţin să îi reamintesc domniei-sale că aceste ordine le poate da doar la PSD, nu şi la PNL. Am votat majorările de pensii pentru 82% dintre pensionari, dar nu-i lăsăm în spate nici pe cei umiliţi de PSD, fără să aibă nici măcar un gram de vină! PNL va apăra imaginea Armatei Române şi demnitatea angajaţilor din sistemul de ordine publică, indiferent cât se străduiesc unii să o denigreze, doar pentru că domnul Nicolae Ciucă a fost un respectat şef militar al Armatei Române! Nu vom face rabat de la principiile noastre, doar pentru că domnul Ciolacu şi PSD au obosit. Partidul Naţional Liberal va continua să facă legi în interesul oamenilor cinstiţi şi muncitori din această ţară! |


