Gheorghe Ciobanu
Gheorghe Ciobanu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 25, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.87/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 25, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică având tema "Măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor europene";

 

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor europene"

Gradul de absorbţie a fondurilor europene rămâne la un nivel relativ scăzut. Ca atare, accelerarea procesului de atragere a banilor europeni este un imperativ de care actuala administraţie trebuie să ţină cont. De aceea, salut intenţia Guvernului Ponta de a înfiinţa un Minister al Fondurilor Europene, preluând astfel aşa-numitul model polonez, unde un singur ministru coordonează toate activităţile legate de absorbţia şi proiectele din bani europeni.

Aducerea tuturor autorităţilor de management sub controlul unui singur minister nu este însă singura măsură care trebuie să vină în sprijinul rezolvării problemelor pe care România le are cu fondurile europene. Alocările de fonduri nerambursabile se fac în urma cofinaţării proiectelor respective de către autorităţile locale sau de la bugetul de stat. De aceea, consider că în proiectul de buget pentru anul viitor este necesară o creştere a ponderii banilor destinaţi cofinanţării. Trebuie să creştem ponderea fondurilor ce se duc către proiecte din mediul privat.

Într-un studiu recent efectuat de Volksbank România se arată că performanţele slabe obţinute în atragerea fondurilor europene sunt cauzate şi de ponderea mică alocată beneficiarilor din sectorul privat. Consecinţă a modului defectuos în care gestionarea fondurilor europene a fost făcută în perioada 2007-2011, această realitate trebuie schimbată. Dincolo de proiectele de stat, Guvernul trebuie să acorde o importanţă mai mare mediului privat. Din păcate, proiectele private finanţate din fonduri nerambursabile au o pondere mult prea mică, şi prea puţini bani europeni se duc către întreprinzătorii mici şi mijlocii.

Deşi unele programe cunosc o rată de alocare înaltă pentru IMM-uri, în general sectorul privat a beneficiat de doar 15% din fondurile nerambursabile, o cifră pe care analiştii economici o consideră responsabilă pentru gradul redus de absorbţie a banilor europeni.

Convingerea mea rămâne aceeaşi: nu putem avea o relansare economică sănătoasă fără un sector privat dezvoltat. Ca social-democrat, cred în necesitatea ca statul să aibă un rol în activitatea economică, dar, în aceeaşi măsură, consider că demersurile sectorului public nu pot fi decât fundamente pe care iniţiativa privată să se construiască. Dacă vreţi, rolul statului în economie este acela de arbitru, de a asigura că toţi participanţii la activitatea economică pornesc de la aceeaşi linie de start, că nimeni nu este lăsat în urmă doar pentru că din motive ce nu ţin de el nu poate concura de la un nivel egal. Aici statul trebuie să intervină. Mai mult, dincolo de vegherea respectării regulilor jocului, statul trebuie să fie şi acel factor de echilibru de care avem atât de multă nevoie.

Statul trebuie să intervină în susţinerea mediului privat. Ar fi o oportunitate pierdută dacă nevoia de investiţii din sectorul privat nu s-ar încerca a fi acoperită prin atragerea fondurilor europene. Sumele nerambursabile rămân cea mai importantă sursă de finanţare pentru mediul privat, iar creşterea gradului de absorbţie a banilor europeni ce revin IMM-urilor trebuie să fie o prioritate.

Până acum, Guvernul Ponta s-a dovedit a fi un susţinător al mediul de afaceri, al întreprinzătorilor, plecând de la convingerea că mediul privat reprezintă principalul generator de locuri de muncă. Pasul următor trebuie făcut în direcţia creşterii gradului de accesare al fondurilor europene. Micii întreprinzători, potenţiali angajatori, trebuie să fie ajutaţi în atragerea banilor europeni pentru investiţii, atât prin cofinanţare, cât şi prin oferirea de asistenţă în elaborarea proiectelor depuse.