|
Doamna Antoneta Ioniţă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Cancerul nu ţine cont de culoarea politică". Stimaţi colegi, Există o expresie des folosită în zona din care vin: "cel mai bun doctor e trenul spre Bucureşti". Când vine vorba despre bolnavii de cancer, expresia se transformă în "cel mai bun doctor e avionul spre Viena". E o realitate tristă cu care se confruntă românii fără posibilităţi materiale, care încă mai cred, în proporţie de 75%, că diagnosticul de cancer echivalează cu o moarte sigură. Sunt medic şi cunosc o grămadă de poveşti triste despre oameni diagnosticaţi cu cancer. Conform statisticilor Institutului Naţional de Statistică, după bolile cardiovasculare, cancerul reprezintă principala cauză de deces în România. O treime dintre decese revine cancerului pulmonar, afecţiune oncologică întâlnită, în principal, la bărbaţi. De asemenea, cele mai multe dintre cazurile noi, tot cancerul pulmonar le înregistrează, iar 50% dintre pacienţi au vârste cuprinse între 45 şi 65 de ani, oameni tineri, în puterea muncii. Niciuna dintre aceste situaţii nu este normală în România secolului nostru. Ştiţi care este în prezent speranţa de viaţă a unui bolnav de cancer pulmonar în ţara noastră? Rata de supravieţuire la 5 ani pentru toate stadiile este de 15%. Fără tratament, majoritatea pacienţilor decedează în primul an de la diagnostic. Accesul la terapiile individualizate poate schimba semnificativ aceste statistici, trebuie doar să facilităm accesul la ele. Terapiile inovatoare schimbă standardul de tratament în cancer, transformându-l, dintr-o condamnare la moarte, într-o boală cronică. Singura condiţie este aceea de a se elimina birocraţia din politica de acces la medicamentele oncologice. Asociaţiile de pacienţi atrag atenţia că există 5.000 de pacienţi oncologici, a căror viaţă depinde de publicarea imediată a listei de medicamente compensate şi a protocoalelor aferente unor medicamente pentru care au fost semnate contracte cost-volum cu câteva luni în urmă. Cu toate acestea, de peste un an, Ministerul Sănătăţii permite accesul cu ţârâita la medicamente inovatoare, atât pentru linia întâi de tratament, cât şi pentru linia a doua. Numărul imens de pacienţi implică programări în miez de noapte la şedinţele de radioterapie. Pacienţii şi aparţinătorii acestora sunt suspendaţi între agonie şi extaz - se bucură că există un medicament inovator contractat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care le poate dubla rata supravieţuirii generale, însă nici până în prezent nu au acces la el. Sunt convinsă că fiecare dintre noi cunoaşte cel puţin două sau trei cazuri de persoane apropiate care sunt afectate de această cumplită boală. Haideţi să facem ceva pentru aceşti bolnavi! Haideţi să lăsăm cifrele reci date de statistică şi să ne implicăm cu adevărat! Bolnavii aceştia aşteaptă de la noi soluţii de supravieţuire. Trebuie să luăm imediat o decizie, iar această decizie trebuie să fie unanimă, indiferent de partidul din care provenim, deoarece cancerul nu ţine cont de culoarea politică! Vă mulţumesc. Deputat al PNL, Antoneta Ioniţă.
|