Parliamentary debates

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Domnul deputat Mihai Niţă, ALDE.

Se pregăteşte doamna Elvira Şarapatin, PSD.

Domnul Mihai Niţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Obiectul declaraţiei - "Responsabilizarea părinţilor include şi responsabilizarea copiilor".

În fiecare an, la 12 iunie, este marcată Ziua mondială împotriva exploatării copiilor prin muncă. Această zi a fost instituită în anul 2002, de către Organizaţia Internaţională a Muncii, în scopul evidenţierii dimensiunilor acestui flagel şi al iniţierii unor reacţii pentru eliminarea fenomenului, conform prevederilor ONU şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În acţiunile dedicate evenimentului de la 12 iunie sunt implicate numeroase forţe, începând cu guvernele, angajatori, organizaţii sindicale, societăţi civile, până la nivelul activiştilor individuali. Prin aceste acţiuni se urmăreşte monitorizarea copiilor exploataţi prin muncă şi propunerea spre adoptare a unor soluţii pentru protejarea tinerelor vlăstare umane.

Conform instituţiilor internaţionale de resort, un număr impresionant de copii sunt expuşi celor mai grave forme de exploatare prin muncă, sclavie, trafic de droguri sau prostituţie şi chiar implicarea în conflicte armate, cazuri multiple fiind semnalate de presa din întreaga lume. Conform aceloraşi surse, dintre cei 168 de milioane de copii exploataţi prin muncă, majoritatea trăiesc în zone afectate de conflicte sau dezastre naturale, aceasta însemnând suferinţă, moarte prin inaniţie ori prin violenţă.

Încă de la fondarea sa, în anul 1919, Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat standardele de muncă şi vârsta minimă de angajare sau de muncă, care nu trebuie să fie mai mică decât vârsta la care se încheie ciclul învăţământului obligatoriu.

În România, legislaţia interzice munca minorilor sub 15 ani. În anul 2015, Guvernul a stabilit numărul maxim de ore pe care le poate lucra un copil, în funcţie de vârsta acestuia, însă doar pentru activităţi culturale şi sportive care nu aduc profit.

Orice intervenţie a autorităţilor privind protecţia copilului trebuie iniţiată însă cu discernământul de rigoare, pentru a se evita confuzia între exploatarea copiilor prin muncă şi educaţia copiilor prin muncă.

Iată ce spunea o scriitoare americană - "Dacă îţi doreşti copii care să trăiască pe picioarele lor, aşază o responsabilitate pe umerii lor!". Ne referim, în mod special, la obişnuinţa românilor din mediul rural de a-şi pregăti copiii pentru viaţă, antrenându-i în diverse activităţi casnice. Este un obicei ancestral care a dat roadele cele mai frumoase, iar exemplele ar fi de prisos, fiind prea numeroase, unii dintre foştii copii crescuţi astfel la ţară ajungând personaje ilustre în România şi în lume.

Eu însumi am avut o astfel de copilărie, pentru care nu voi înceta niciodată să le mulţumesc părinţilor mei, duşi acum la ceruri. Cu siguranţă, mulţi dintre dumneavoastră, mai ales cei vârstnici, aţi deprins din familie cultul muncii şi, prin urmare, respectul cuvenit pentru munca fiecăruia dintre semeni. Vorbim aici despre înţelegerea, încă din copilărie, a tot ce implică truda şi ambiţia de a obţine rezultatul dorit, ceea ce contribuie fundamental la formarea caracterului. Sau, după cum zicea filozoful grec Aristotel, "rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele sale sunt dulci". Cam asta trebuie înţeles în privinţa educaţiei prin muncă şi a pregătirii copilului pentru viaţă, metodă pe care japonezii, de pildă, o aplică cu deplin succes, încă de la grădiniţă. Nivelul de civilizaţie atins în această ţară nu cred că merită comentat, decât la modul respectuos. "Munca e singurul lucru care dă substanţă vieţii" - îl învăţa savantul Einstein, pe fiul său, Albert.

La nivel global, activitatea de responsabilizare a adulţilor, privind atitudinea faţă de minori este imperios necesară, pentru deplina înţelegere a importanţei actului educativ, astfel încât practica exploatării copiilor prin muncă să fie eradicată. Adulţii au obligaţia să înveţe cum să-i îndrume pe minori, pentru ca rezultatul educaţiei să constituie premisa devenirii tinerei generaţii, adică să asigure viitorul pe care îl doresc pentru propria naţiune, puterea exemplului personal fiind preceptul cel mai sănătos. Studierea abilităţilor native ale copilului este, în egală măsură, necesară pentru îndrumarea sa către domeniul care să-i ofere viitorului adult plăcerea de a munci, în perspectiva prezumtivei profesiuni. Consider că această metodă de educaţie ar trebui să fie preluată şi de către sistemul nostru de învăţământ.

Deputat de Olt, Niţă Mihai.

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos.