Parliamentary debates

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Urmează domnul Dan Tanasă, Grupul AUR.

Şi se pregăteşte doamna Cristina Camelia Rizea, de la USR.

Domnul Dan Tanasă:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pierderea clădirilor de patrimoniu - o cedare a suveranităţii".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este de la sine înţeles că un aspect esenţial al suveranităţii unui stat îl constituie supremaţia puterii de stat în interiorul ţării şi independenţa faţă de puterea altor state, putere exercitată, desigur, prin resursele, economia şi patrimoniul deţinut de acestea. Ne putem întreba, în acest caz, cât de suveran este statul român, din moment ce an de an puterea altor state se manifestă pe teritoriul nostru prin acapararea unui patrimoniu extrem de vast şi cu o valoare incalculabilă.

Vorbim, desigur, despre tactica paşilor mărunţi, adoptată de conducerea statului maghiar prin diferite societăţi comerciale, asociaţii, fundaţii şi organizaţii culturale ori religioase, care, prin achiziţii strategice sau retrocedări abuzive, ajung să deţină clădiri declarate monumente istorice, multe din ele cu o importanţă remarcabilă în comunităţile locale, raportat la istoria zonei în care sunt amplasate.

Cum este posibil ca bunuri imobile în valoare de milioane de euro să ajungă în proprietatea unor societăţi aflate în mod direct sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, iar această ingerinţă în treburile interne ale unui stat să nu primească nicio reacţie din partea Guvernului român?

Exemple relevante în acest sens sunt Castelul Wesselényi, din Jibou, Hotelul Crucea Albă, din Arad, Hotelul Dacia, din Satu Mare, Casa Teleki, din Baia Mare, Hotelul Onix, din Harghita, Hotelul Ferdinand, din Haţeg sau Hotelul Casino, din Borsec. Toate acestea sunt achiziţii de dată relativ recentă ale Guvernului maghiar în România, realizate cu răbdare şi în linişte, sub ochii autorităţilor române, martore la o situaţie pe care alte state au taxat-o foarte dur.

Din nefericire, s-a încetăţenit o idee preconcepută şi dificil de înţeles într-un stat civilizat, oferindu-se scuza conform căreia este mai bine ca aceste clădiri să ajungă la proprietari străini, decât să rămână statului român şi să se degradeze. Chiar atât de mult am ajuns să ne desconsiderăm propria ţară?!

Pe această logică, de ce să mai păstrăm Armata Naţională, când alţii ar putea să o doteze şi să o pregătească mai bine, de ce să păstrăm primăriile, când alţii ar fi mai eficienţi în a le conduce, şi, totodată, dacă am ajuns până aici, de ce să mai păstrăm pământul de sub picioare, când alţii l-ar putea cultiva şi îngriji mai bine?

Este inadmisibilă această viziune! Datoria unui stat puternic este aceea de a-şi menţine bogăţiile şi de a le valorifica, nu de a le lăsa pradă intereselor meschine.

În încheiere doresc să atrag atenţia că valoarea unei comunităţi este dată de frumuseţea arhitecturală, de grija pe care o purtăm pentru cultură şi identitate, iar prin înstrăinarea unor bijuterii imobiliare nu facem decât să ne înstrăinăm viitorul şi potenţialul. Adevărate monumente din judeţe precum Harghita, Covasna, Mureş, Satu Mare, Bihor, şi lista poate continua, sunt pierdute pentru totdeauna în faţa ambiţiilor expansioniste ale statului maghiar, iar autorităţile noastre nu doar că asistă pasiv, de multe ori sunt chiar complice prin liderii locali ori centrali care facilitează tranzacţii către cumpărători obscuri, asociaţii înfiinţate peste noapte sau către moştenitori inventaţi din ţări străine.

Mulţumesc frumos.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.