Anamaria Gavrilă
Anamaria Gavrilă

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.90/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Anamaria Gavrilă - declaraţie politică intitulată "România în stare de ŞOC";

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna deputat Anamaria Gavrilă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Anamaria Gavrilă:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Preţurile la pompă sunt pe cale să se dubleze faţă de anul trecut pe vremea aceasta. Agricultorii, cei care ne pun pâinea pe masă, plătesc acum motorina cu 90% mai scump decât anul trecut şi îngrăşămintele cu 300% mai scump decât anul trecut. Electricitatea, gazul, alimentele - toate au lăsat românii fără bani. Românii tac, încă - sunt în stare de şoc. Dar este liniştea de dinaintea furtunii. Unii dintre ei şi-au luat credite la bănci cu speranţa că vor avea un venit şi în viitor, cu care să le ramburseze. Agricultorii şi-au luat credite cu dobânzi foarte mari, pe care au trebuit să le garanteze cu pământurile pe care le au. Dar ce se va întâmpla când firmele vor intra în incapacitate de plată şi vor urma restructurări? Ce se va întâmpla când vom avea, poate, secetă sau o recoltă săracă?

Se tot vorbeşte despre o criză alimentară şi ni se dau asigurări că avem depozite suficiente, însă nimeni nu ne dă asigurări că aceste depozite vor fi la dispoziţia românilor atunci când va fi nevoie, şi nu vor lua calea exportului. Pentru că adevărul este că statul nu poate controla agricultorii privaţi. Avem nevoie de un guvern care să ofere garanţii agricultorilor, pentru ca ei să nu îşi lucreze pământurile cu teama că le vor pierde. Avem nevoie ca guvernanţii să ajute la scăderea preţurilor la carburanţi, astfel încât economia să funcţioneze, să nu se blocheze. Avem nevoie de politicieni oneşti care să ne spună exact cum stau lucrurile.

Ne aflăm, de fapt, într-o criză. Televiziunile însă întârzie să o spună, însă oamenii o trăiesc deja. I-am întrebat pe români, domnule Iohannis şi domnule Ciucă, ce cred, care sunt cauzele creşterii preţurilor la carburanţi. Românii însă pot vedea după perdeaua de fum pe care guvernanţii au întins-o ca să acopere realitatea. Românii ştiu că nu este războiul, domnule Iohannis. Românii ştiu că nu sunt benzinăriile şi nici Consiliul Concurenţei, domnule Ciolacu, pentru că, dacă nu vă amintiţi, nu aţi scăzut accizele la carburanţi. Guvernul dumneavoastră nu a făcut asta. Este lipsa de viziune a guvernanţilor. Este lipsa de empatie, lipsa de emoţie a guvernanţilor pentru responsabilitatea funcţiei pe care o ocupă. E lipsa unui plan "încotro mergem" şi astfel certitudinea este că ajungem unde nu vrem să fim.

Săraci şi cu datorii.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Au depus declaraţii în scris:

Din partea Grupului parlamentar al PSD - domnul deputat Eugen Bejinariu, Daniela Oteşanu, Alina-Elena Tănăsescu, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Daniel Tudorache, Alin Virgil Chirilă, Radu-Marcel Tuhuţ, Ioan Mang, Ioan Vulpescu, Oana-Gianina Bulai, Cristina-Elena Dinu, Vasilică Toma, Romulus-Marius Damian, Marian-Iulian Rasaliu, Silviu Nicu Macovei, Mihai Weber;

Din partea Grupului parlamentar al PNL - doamna deputat Elena Hărătău, Andrei Daniel Gheorghe, Vetuţa Stănescu, Florin-Claudiu Roman, Bogdan-Iulian Huţucă, Marian Cruşoveanu, Ervin Molnar, Maria Stoian, Florică Ică Calotă, Ioan-Liviu Balint, Iulian-Alexandru Muraru, Florin-Alexandru Alexe, Alexandru Popa, Valentin-Ilie Făgărăşian, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, George Şişcu, Dumitru Rujan, Cristina Burciu, Ioan Balan, George-Cătălin Stângă;

Grupul parlamentar al USR - Brian Cristian, Ştefan-Iulian Lőrincz, Simina-Geanina-Daniela Tulbure, Filip Havârneanu, Mihai Poliţeanu;

Grupul parlamentar AUR - Gianina Şerban, Raisa Enachi, Silviu-Titus Păunescu, Vasile Nagy, Boris Volosatîi;

UDMR - Biró Rozália;

Iar din partea neafiliaţilor - domnul deputat Dumitru Coarnă, Ciprian Ciubuc, Bogdan-Alexandru Bola, Nicolae Roman.

Declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc.

 

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)