|
Domnul Radu Tudor Ciornei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Radiografia unui stat eşuat - partea a VII-a". Dacă acum câteva luni comparam România cu o corabie eşuată, umbra neagră-sângerie a ultimelor evenimente mi-a schimbat această viziune. O corabie mai poate fi scoasă din nisipul unei plaje, însă acum România e paralizată, otrăvită de veninul turnat cu ticăloşie şi perversitate de păianjenii politici ucigaşi care au ţesut cu o meticulozitate diabolică un cocon mortal in jurul ei. Vă amintiţi imaginea din filmul "Stăpânul Inelelor", în care personajul principal era înfăşurat de un păianjen imens într-o pânză mortală, precum o muscă, paralizat, cu faţa pământie, cu inima abia bătându-i, aşteptând să fie devorat metodic de bestie? Aceasta este imaginea României de azi! O Românie în care Ciolacii, Firii şi alţi politicieni fără scrupule şi fără Dumnezeu îşi cadorisesc slugile credincioase, precum domnitorii din vechime, cu moşii din care să jupoaie 7 rânduri de piei de pe sufletele cu care au fost împroprietăriţi. Bineînţeles, din pungile cu galbeni storşi din moarte, durere şi furt, trebuie să cotizeze către partid. Soluţia găsită în miez de noapte de Marcel Ciolacu, adică verificarea la sânge a staţiilor GPL, e praf în ochi. Caracatiţa văzută de noi în aceste zile, cu încrengăturile de genul Godei, Doldurea sau Pascu, trebuie imediat băgată înapoi la fundul apei, departe de conştiinţa şi cunoştinţa publică. Chiar dacă în emisiuni TV sau investigaţii de genul Recorder, "Statul la stat" sau multe altele ni se dezvăluie zilnic adevărul, statul se preface că nu vede. SRI-ul, Poliţia, DNA-ul sunt doar unelte ale caracatiţei. Din când în când, Hidrei i se mai taie câte un cap în piaţa publică, dar imediat cresc patru la loc. Demiterile de ochii lumii, pensionările pe fugă sunt doar manevre de faţadă, menite să distragă atenţia oamenilor, care devin tot mai anesteziaţi, mai lehămetiţi, ajungând să fugă din ţară fără să privească în urmă, zicând că toţi sunt la fel. Ori, mai rău, încep să-şi dorească, în mod robespierre-an, sânge, crezând că aceia care molfăie noţiuni sacre, precum ţară, popor, libertate sau suveranitate sunt eroi ai neamului, urcând electoral nişte psihopaţi venali, cinici, conduşi de forţe antieuropene şi conspiraţioniste. Şansa României e întoarcerea către oamenii cinstiţi care ne-au rămas, realizarea pericolului, deosebirea esenţialului de neesenţial şi credinţa că ne putem lepăda de otrava care ne-a paralizat. Ştiu, nu e uşor când privim în jur şi vedem că în primarii, în toate instituţiile statului, de la Casa de Pensii până la Garda de Mediu, de la AJPIS până la regii autonome, spitale, oriunde s-a putut băga o rudă, un client politic sau o amantă, totul e împânzit de Godeii şi de Paştii lor. Clienţii politici pendulează de la o funcţie la alta, râzând cu cinism în faţa oamenilor care trăiesc tot mai greu. Ce e de făcut? În afară de puterea votului şi credinţa schimbării, avem doar alternativa cuvântului, spus tare şi răspicat. Puterea de a ieşi în stradă. Umăr lângă umăr. Încep eu, aici, acum. Ştiu că voi fi admonestat de către beneficiarii otrăvirii României, ştiu că vor reacţiona precum bestiile încolţite, pentru că România are mii şi mii de Godei, de Pascu, de primari gen Doldurea, care ne sfidează, ne înjură gros şi ne dispreţuiesc, cu buzunarele umflate de contracte grase. Rupeţi tăcerea, oameni buni şi spuneţi-vă ofurile, că doar aşa vom strânge masa critică ce va pulveriza pânza mortală ţesută în jurul nostru! Vă mulţumesc. Radu Ciornei, deputat, Circumscripţia nr. 35 Suceava.
|