Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.111/2025
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 2025 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 2025
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.16 | Maricel Popa - declaraţie politică intitulată "Educaţia, un calcul pe termen lung"; | ![]() |
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Educaţia, un calcul pe termen lung". Acest nou an şcolar a debutat şi cu emoţii, dar şi cu schimbări fundamentale şi nemulţumiri. Este un început care ne arată prăpastia dintre decizii şi viaţa reală din şcoli. Stimaţi colegi, Trebuie să privim în ansamblu şi cu luciditate la ce se întâmplă, la starea educaţiei româneşti. Din păcate pachetul de măsuri fiscal-bugetare, schimbările aduse de acesta, deşi prezentate drept necesare pentru stabilitatea financiară a ţării, riscă să adâncească problemele sistemului. Lipsurile deja ştiute, infrastructura precară, resursele limitate pentru şcoli şi profesori, clasele deja supraaglomerate, riscă să fie şi mai mult adâncite. Într-un stat care vrea să fie respectat, şcoala este aşezată în centrul politicilor sale publice. Probabil că în România de astăzi nu asta se doreşte, pentru că şcoala este aşezată la periferia bugetului. Cât am fost preşedinte la Consiliul Judeţean Iaşi am modernizat 172 de şcoli din mediul rural şi s-au construit 36 de obiective şcolare de la zero. Trebuie să fim conştienţi că investiţiile pornite prin PNRR, deşi binevenite şi necesare, sunt insuficiente pentru nevoile sistemului de învăţământ, dacă nu sunt dublate de o finanţare constantă şi predictibilă. Trebuie să fim conştienţi că decizii precum cea de restrângere a criteriului de acordare a burselor afectează un număr mare de tineri, care depind de aceste burse pentru a continua studiile. Bursele de merit, acordate pe bază de performanţă ridicată, pot părea o măsură corectă. În fapt, mii de elevi care beneficiau de sprijin financiar pentru rezultatele bune rămân acum fără acest ajutor. Vorbim despre tineri din mediul rural sau din familii cu venituri modeste, pentru care aceste burse fac diferenţa, mai ales în contextul economic actual. Modificările acestea, puse sub pretextul echilibrului fiscal, lovesc direct în egalitatea de şanse şi în viitorul lor şi al nostru. Ne permitem acest lucru când abandonul şcolar depăşeşte 14%? Sprijinul financiar pentru elevi nu este un moft, ar putea fi un instrument de motivaţie. Trebuie să fim conştienţi că nicio reformă educaţională nu va avea rezultate bune prin pierderi salariale, creşteri de norme didactice şi creşteri ale efectivelor de elevi în clasă. Guvernul susţine că va genera economii de miliarde prin creşterea normei didactice cu două ore pe săptămână şi reducerea plăţilor pentru "plata cu ora". În realitate, această decizie se transpune în suprasolicitarea cadrelor didactice, reducerea timpului de pregătire a orelor, umilirea financiară, având ca rezultat scăderea calităţii actului educaţional. Nu eficientizăm reţeaua şcolară prin supraaglomerarea claselor în marile oraşe sau desfiinţarea şi comasarea unor clase în zonele rurale, unde oricum accesul la educaţie nu este facil. Dacă vrem educaţie de calitate trebuie să începem să ne tratăm profesorii ca pe nişte profesionişti. Dacă ne dorim un viitor bun ... (I se întrerupe microfonul.) |
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Bogdan-Andrei Toader, Grupul parlamentar al PSD. |


