Ovidiu Victor Ganţ
Ovidiu Victor Ganţ

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.123/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2025

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Ovidiu Victor Ganţ - declaraţie politică prilejuită de Ziua Unităţii Germane;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, vă rog.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc frumos.

Stimată doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetăţenii Republicii Federale Germania, Ziua Unităţii Germane, Tag der Deutschen Einheit.

Am fost alături de prietenii noştri din Germania pe baza relaţiilor excepţionale dintre ţările noastre, care au cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii ani.

Cel mai important eveniment recent a fost semnarea de către România şi Germania a unui plan comun de acţiune pe multiple planuri în următorii ani, un adevărat "parteneriat strategic", aşa cum numim noi acest gen de documente. Este rezultatul eforturilor politicienilor şi al celor responsabili din ministere şi instituţii pentru toate aceste domenii, lucru pentru care merită felicitări mai ales diplomaţia românească, în primul rând Ambasada României de la Berlin.

Schimburile comerciale au atins în 2024 un nivel fără precedent - de peste 42 de miliarde de euro -, iar investiţiile germane în economia românească continuă să crească, inclusiv în industria noastră de apărare, confirmând faptul că Germania este cel mai important investitor străin din economia României.

Aceasta denotă excelenta noastră colaborare şi în plan multilateral, atât în cadrul NATO, cât şi în Uniunea Europeană. O dovadă suplimentară o constituie şi vocea tranşantă a Germaniei în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la OECD, ambasadoarea Germaniei în România, doamna Angela Ganninger, afirmând public în repetate rânduri sprijinul Germaniei în acest sens. Un demers important în sensul întăririi relaţiilor bilaterale l-a constituit vizita la Berlin a preşedintelui României, domnul Nicuşor Dan, pe care am avut onoarea să îl însoţesc. A fost un nou gest de susţinere de către minoritatea germană din România a relaţiilor dintre cele două ţări, o prioritate politică pentru noi, pe care o punem în practică cu consecvenţă de la Revoluţia din 1989 până în prezent şi pe care o vom continua şi în viitor, în beneficiul României.

Cu această ocazie, doresc prietenilor şi partenerilor noştri din Germania pace şi prosperitate.

La mulţi ani Germaniei, în strânsă prietenie şi colaborare cu România!

Vă mulţumesc frumos.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.