|
Domnul Nicolae Păun: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt prezent în această dimineaţă pentru a atrage atenţia clasei politice româneşti, în mod special Ministerului Afacerilor Externe, pentru poziţia pe care a avut-o în luna martie, anul curent, mai exact pe data de 25 martie, prin ambasadorul României la Organizaţia Naţiunilor Unite. Nu am detalii dacă domnul ambasador s-a consultat cu doamna ministru, dacă s-a consultat cumva cu premierul sau s-ar fi consultat cumva cu preşedintele României. Practic, este vorba despre un punct extrem de sensibil pe ordinea de zi a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, referitor la o rezoluţie care condamnă sclavia şi subliniază că această formă de tratament, aplicată cu sute de ani în urmă de mai multe state, bineînţeles, nu neapărat de România, este ceva grav şi este o crimă împotriva umanităţii. Sigur că, la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 25 martie, dintr-un număr de 193 de state, 123 de state au votat pentru această rezoluţie. România s-a abţinut. Şi întrebarea mea este una oarecum retorică. Stăm chiar atât de rău la capitolul diplomaţie. Adică ce să spunem? Că nu a existat sclavie pe teritoriul României? Păi, cine vrea să se victimizeze şi cine vrea să câştige de pe urma unor oameni care s-au născut în sclavie şi au murit în sclavie? Această rezoluţie, până la urma urmelor, nu obliga România cu niciun ban, că nu vorbim de perioada holocaustului, vorbim doar de ceea ce au consemnat cronicarii, de ceea ce este scris şi de ce este enunţat în Parlamentul României la data respectivă, inclusiv de domnia-sa Mihail Kogălniceanu. Nu pot să înţeleg această atitudine, dar răspunsul trebuie să ni-l dea doamna ministru de externe. Vă mulţumesc.
|