Eugen Neaţă
Eugen Neaţă

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.40/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.17 Eugen Neaţă - declaraţie politică având titlul "Reorganizarea Ministerului Afacerilor Interne - o prioritate a zilelor noastre";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau, în continuare cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnului deputat Eugen Neaţă.

Poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Neaţă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are ca titlu: "Reorganizarea Ministerului Afacerilor Interne - o prioritate a zilelor noastre".

Ultimii ani au amplificat cererea de securitate la nivelul tuturor comunităţilor umane, fapt cauzat de o criminalitate din ce în ce mai diversificată şi de incapacitatea instituţiilor specializate ale statului de a asigura protecţia tuturor persoanelor şi a bunurilor acestora.

Statele europene, cu mulţi ani în urmă, au trecut la strategii de prevenire a criminalităţii, elaborând programe temeinic fundamentate şi înfiinţând structuri organizaţionale menite să asigure o prevenire eficientă. Şi România recunoaşte prevenirea criminalităţii ca pe o activitate însemnată, însă, din păcate, practica este axată pe măsuri reactive.

Lipsa unei strategii axate pe prevenire, cu obiective, acţiuni şi evaluări ce iau în calcul aspectul preventiv, legislaţia stufoasă şi neclară, dar şi folosirea neraţională a resurselor fac ca în România prevenţia să fie o prioritate doar pe hârtie.

În ultima perioadă, pe fondul deficitului de personal, a fost iniţiat un program de recrutare a personalului din sursă externă şi de pregătire a acestuia prin şcolarizări intensive.

Prin adoptarea Proiectului de Lege privind autoritatea poliţistului, prin atenţia acordată salarizării personalului, dar şi prin noile politici de acţiune, conducerea ministerului dovedeşte că are voinţa şi competenţa necesare pentru a proceda la o reorganizare, care să aibă în vedere folosirea resurselor prioritare pentru asigurarea unei prevenţii şi a unei protecţii reale pentru cetăţeni.

Apreciez că starea actuală din cadrul ministerului este una ideală pentru a se proceda la reorganizare.

O primă propunere de reorganizare este aceea de trecere a compartimentelor de prevenire, asigurare şi menţinere a ordinii publice, din cadrul Jandarmeriei, în subordinea Poliţiei Române, şi crearea unui corp de prevenire a criminalităţii unic, cu coordonare unitară, atribuţii şi responsabilităţi clare.

Unificarea structurilor de siguranţă publică va crea o serie de avantaje, precum: asigurarea unei coerenţe în desfăşurarea acţiunilor, asigurarea necesarului de resurse umane, organizarea eficientă a activităţii de prevenire, creşterea operativităţii şi armonizarea activităţilor comune cu alte instituţii.

În urma unificării, funcţiile ocupate de personalul transferat vor fi radiate, constituindu-se într-o importantă reducere a cheltuielilor cu personalul.

Cea de-a doua propunere de schimbare este una profundă, ce atinge toate segmentele cu atribuţii pe linia asigurării şi menţinerii ordinii publice. În esenţă, aceasta se referă la: desfiinţarea tuturor verigilor intermediare, crearea unor structuri manageriale suple, apropiate de factorul de execuţie, şi redistribuirea personalului, pentru realizarea eficientă a prevenirii.

Consider oportun a fi desfiinţate inspectoratele generale de armă, verigi intermediare între minister şi structurile teritoriale.

Pentru asigurarea unor direcţii principale de acţiune...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Neaţă:

... propun înfiinţarea, în cadrul ministerului, a unor departamente pe tipuri de armă.

Reorganizarea propusă va atinge concomitent...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Vă rog să vă apropiaţi de concluzii.

Mulţumesc tare mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Neaţă:

... şi anumite sectoare birocratice din cadrul inspectoratelor judeţene.

În urma acestei reorganizări, resursele umane rezultate din desfiinţarea verigilor centrale şi teritoriale neoperative vor fi redistribuite în zona stradală.

Cu toate că organizarea statală este diferită de la stat la stat...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Domnule deputat, mulţumim tare mult.

Citiţi concluziile, vă rog frumos, ca să nu vă opresc microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Neaţă:

Sunt la concluzii.

Cu toate că organizarea statală este diferită de la stat la stat, abordarea problematicii privind prevenirea şi combaterea criminalităţii în ţările europene este efectuată în mod asemănător acestor propuneri. Cele mai sigure state din lume au o asemenea organizare.

Iată motive în plus, pentru care consider că o amplă reformă a sistemului naţional de ordine şi siguranţă publică... (Voci suprapuse.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Domnule deputat, vă rog frumos să vă opriţi, ca să nu vă opresc eu microfonul. Vă rog să încheiaţi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Neaţă:

... este necesar şi oportun a se efectua în România.

Deputat Eugen Neaţă, PSD Vâlcea.