Ghervazen Longher
Ghervazen Longher

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.150/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.17 Ghervazen Longher - intervenţie cu ocazia împlinirii a 104 ani de la recâştigarea independenţei Poloniei;

 

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Longher.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ghervazen Longher:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În fiecare an, pe 11 noiembrie, noi, polonezii din întreaga lume, ne amintim în mod special de toţi cei care au contribuit la recâştigarea libertăţii şi la restabilirea identităţii Poloniei.

De aceea, pe 12 noiembrie am sărbătorit la Soloneţu Nou - Ziua Independenţei Poloniei.

Se împlinesc 104 ani de la recâştigarea independenţei Poloniei, de aceea, alături de ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Maciej Lang, şi de consulul Republicii Polone la București, Jarosław Szkirpan, am marcat Ziua Naţională a Poloniei.

Manifestările au început la ora 10.00 cu Sfânta Liturghie la Biserica Romano-Catolică din Soloneţu Nou, oficiată de capelanul Contingentului Militar Polonez care staţionează la Craiova, maiorul Sebastian Semrau, alături de decanul de Bucovina, părintele Alois Farţadi, părintele Stanislav Cucharec, capelanul polonezilor din dieceza de Iaşi, împreună cu preoţii diecezei de Iaşi.

A urmat o recepţie cu program artistic, care a inclus recitări şi cântece patriotice poloneze, precum şi Imnul de stat al Poloniei şi al României, susţinute de ansamblurile artistice ce activează în cadrul Uniunii, dar şi de elevi ai şcolilor cu predare în limba maternă. La final, Maria Czaykovskaya - cântăreaţa ucraineană care a găsit adăpost împreună cu familia ei printre polonezii din Bucovina - a susţinut un recital emoţionant.

Alături de reprezentanţii şi membrii comunităţii poloneze din Bucovina au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai Contingentului Militar Polonez care staţionează la Craiova, ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, dar şi subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, doamna Doina Iacoban.

Anul acesta, fiind unul greu din cauza războiului, ne-a demonstrat tuturor cât de importante sunt pacea, unitatea şi patriotismul. De asemenea, conştientizăm, poate şi mai mult, ce înseamnă libertatea, iar faptul că suntem o ţară din Uniunea Europeană ne dă siguranţă.

Vă mulţumesc.

Deputat Ghervazen Longher, Uniunea Polonezilor din România.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, domnule deputat.

La mulţi ani Poloniei şi la mulţi ani polonezilor din România!