Daniel Buda
Daniel Buda

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Daniel Buda - declaraţie politică intitulată: "România sprijină Serbia în drumul spre Comunitatea Europeană";

 

Domnul Daniel Buda:

"România sprijină Serbia în drumul spre Comunitatea Europeană"

Săptămâna trecută, România a fost pusă la zid prin intermediul declaraţiilor făcute de către unii aşa-zişi specialişti sau analişti ai politicii externe, care s-au grăbit să condamne poziţia autorităţilor române cu privire la ceea ce înseamnă candidatura Serbiei la Uniunea Europeană. Chiar dacă în opinia acestor analişti, care s-au hazardat să afirme faptul că România a dorit prin această poziţiei să-şi dovedească statutul de membru cu drepturi depline în Comunitatea Europeană, un aspect esenţial de subliniat este faptul că, în sfârşit, oficialii diplomaţiei româneşti au tras un semnal de alarmă că România nu mai trebuie tratată ca ţară de mâna doua, ci, din contră, unul dintre statele care şi-au respectat angajamentele în deplinătatea lor.

Fără doar şi poate, poziţia României, în cadrul comunităţii europene este una importantă, însă, în cazul Serbiei, motivele reticenţei diplomaţiei româneşti au ţinut exclusiv de situaţia comunităţilor de români - a vlahilor din Valea Timocului, adică a celor peste 150.000 de români care trăiesc dincolo de graniţă şi ale căror drepturi şi libertăţi sunt încă incerte. Fără a nega relaţiile foarte bune de colaborare consolidate de-a lungul anilor dintre cele două state, România are datoria de a lua toate măsurile necesare pentru recunoaşterea şi acordarea unor drepturi de bază minorităţii române din Serbia.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că România a avut de-a lungul anilor mai multe solicitări, poate nu la fel de ferme ca şi până acum, în legătură cu recunoaşterea drepturilor minorităţilor româneşti din ţara vecină, şi acest lucru în virtutea faptul că România, la rândul ei, a fost obligată de Uniunea Europeană să respecte drepturile minorităţilor, astfel încât astăzi este un exemplu în ceea ce priveşte acest lucru. Prin poziţia avută, România a dorit, în fapt, să acorde un sprijin Serbiei, având în vedere experienţa avută în parcursul drumului spre comunitatea europeană şi ţinând cont de faptul că nu a beneficiat, dacă aş putea spune, de clemenţa sau de sfaturile unui stat vecin.

Aşadar, punctul esenţial care a stat la baza întârzierii în luarea deciziei de a acorda un vot din start favorabil candidaturii Serbiei la Uniunea Europeană a constat tocmai în asigurarea faptului că drepturile şi libertăţile minorităţilor vor fi respectate cel puţin la fel ca şi în România.

Consider că în această manieră trebuie privită poziţia oficialilor români, vizând acceptarea drept candidat în Uniunea Europeană a Serbiei. Pe de altă parte, oficialii diplomaţiei româneşti nu doresc decât soluţionarea cât mai rapidă a aspectelor ce ţin de păstrarea identităţii româneşti de peste hotare, adică şi minoritatea română de peste graniţe să beneficieze de acelaşi tratament de care beneficiază minorităţile sârbe în societatea românească. În acest sens, am ferma convingere că indiferent că vorbim despre aderare sau alte probleme punctuale, statul român prin instituţiile abilitate va lua toate măsurile şi va face demersurile necesare astfel încât drepturile românilor din Serbia sau din alt sat european să nu fie încălcate.

Obiectivele României sunt încă legate de reformarea şi modernizarea statului în domeniile de maxim interes precum justiţia şi accesul la spaţiul Schengen şi tocmai din acest motiv trebuie să continuăm în acelaşi ritm, astfel încât să dovedim că suntem cu adevărat un stat european şi au apus de mult vremurile când ţara noastră era catalogată stat de mâna a doua sau "oaia neagră a Europei". Pe de altă parte, această schimbare de abordare, respectiv de a ne transforma dintr-o ţară care acceptă tot într-o ţară care emite pretenţii, trebuie să fie înţeleasă prin prisma faptului că după 5 ani de la aderare România şi-a câştigat pe deplin statutul de stat european şi merită să fie tratată cu acelaşi respect precum Germania, Italia sau Franţa. În egală măsură, am convingerea că, indiferent despre ce candidatură la Comunitatea Europeană va fi vorba, România va acorda întregul sprijin şi întreaga susţine în procesul de aderare şi integrare, însă cu respectarea strictă a criteriilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale minorităţilor şi ale tuturor celorlalte îndatoriri ce decurg din tratatele şi directivele europene.