|
Domnul Petre Daea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Fuga după bani şi risipa de resurse". Lumea astăzi şi, mai abitir, mâine se confruntă şi se va confrunta din ce în ce mai mult cu puţinătatea resurselor convenţionale al căror impact se măsoară în fel şi chip, dar care afectează inevitabil existenţa umană, indiferent de zonă sau punct cardinal. Organizaţia Naţiunilor Unite, prin structura de specialitate FAO, a măsurat şi prezentat opiniei publice, ca un semnal de alarmă pentru toţi, statistica conform căreia, la fiecare şase secunde, moare un copil la nivel planetar. Într-un calcul sumar, într-o recreaţie şcolară mor 100 de copii din cauza lipsei de hrană. Pornind de la această cifră, imaginaţia umană poate brăzda tabloul sumbru al acestei statistici cu fel de fel de conexiuni, care să proiecteze cât mai fidel, dar cu siguranţă incomplet, dimensiunea nenorocirii, colorându-se, astfel, curcubeul Apocalipsei, care are şi început, dar şi sfârşit, pe această bucată de pământ, în dimensiunea universală. M-am prins de această imagine apocaliptică cu neputinţa de a înţelege şi, de multe ori, de a acţiona în marşul existenţei, al deciziei şi al acţiunii umane. Brodăm zilnic cu decizia juridică tabloul preocupărilor pentru viaţa de zi cu zi, zăbovind cu interes şi pasiune pentru forma de exprimare, pentru conţinutul cât mai clar al actelor normative care construiesc portativul cotidianului şi opera viitorului, dar, din nefericire, abordăm sumar, în treacăt sau uneori deloc această mare provocare - lipsa de hrană. Sincer, îmi este foarte greu să înţeleg de ce nu păstrăm la vedere moneda de ieri, de astăzi şi de mâine - hrana - pentru noi şi alţii, pentru cei care nu mai sunt, cei care se pulverizează în secundele statistice ale malnutriţiei. Momentul straniu în care ne aflăm noi, şi nu numai noi, de a căuta bani, de a risipi resurse, fie ele şi fizice, îmi îngăduie în secundele trăirii şi minutele exprimării, să aduc cuvântul păstrător de bine, acela de a nu risipi ce ai, pentru a nu căuta ce-ţi lipseşte. Nouă ne lipsesc banii, doar atât, pentru că avem de toate; inteligenţă, resurse, pe care, din nefericire, nu le folosim sau le risipim. Îmi aduc aminte de cusutul buzunarelor pe care mama le urmărea pentru a nu pierde creiţarii ce-mi umpleau sufletul de bucurie când îi primeam în zilele de sărbătoare, or, acum, când monezile au devenit limbile ceasului care arată timpul pierdut, dacă nu le ai, nu ştii ora plecării şi sosirii mijlocului de transport al închipuirii noaste. Vedem cu ochii, măsurăm cu bunul-simţ ce ne caracterizează cât şi ce este în jurul nostru: câmpii, dealuri, munţi, ape, toate la un loc şi într-un loc - România. Dar, de multe ori, cu ce folos sau pentru ce, când anual pierdem sute de milioane de tone de sol; calculele specialiştilor spun că, ce pierdem într-un an punem la loc într-o sută de ani, dacă lucrurile merg bine. Din nefericire, nu. Pentru ce avem ape care ne brăzdează ţara, înconjurând-o în bună parte, ca şi cum ochiul naturii a ţintit numai aici, dacă din această vitală resursă folosim pentru hrană prin irigaţii doar 0,004%? Resursa de gene a României reprezintă una dintre cele mai importante zestre pe care o are o naţiune, dată de natură şi de rodul mâinilor muncite şi al frunţilor brăzdate ale acelora care au căutat pasiunea în intimitatea celulară. Uneori lipsa de respect pentru trecut este compensată, din nefericire, de fineţea obrazului gros pentru viitor. Solul, apa şi fondul genetic de care România dispune sunt şi vor fi monezi grele, cu valoare peste timp, care nu se vor devaloriza, doar dacă le degradăm. Voinţa politică a structurii majoritare de a crea un cod al apei şi solului este de salutat, la care trebuie să ataşăm tot spiritul susţinerii şi al contribuţiei concrete, legitimând astfel şansa pe care o avem de a construi pentru viitor. Să ne dorim succes în demersul nostru de reglementare. Vă mulţumesc. Deputat Petre Daea.
|