Ionaş-Florin Urcan
Ionaş-Florin Urcan

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.36/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Ionaş-Florin Urcan - declaraţie politică: "Civism, nu şovinism pentru o Transilvanie curată";

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Florin Urcan şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Sorin Roman.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionaş-Florin Urcan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Astăzi vin în faţa dumneavoastră cu o declaraţie politică: "Civism, nu şovinism pentru o Transilvanie curată".

În primul rând, ca şi cetăţean simplu al acestei ţări, iar, mai apoi, în calitate de deputat şi reprezentant al locuitorilor judeţului Mureş în Parlamentul României, doresc să fac anumite precizări şi să trag un serios semnal de alarmă asupra atentatului direct pe care aşa- zişi lideri ai maghiarilor din Transilvania îl produc asupra temeliei statului naţional unitar român, a principiilor naţiunii civice, a multiculturalismului, bunei înţelegeri şi convieţuiri între cetăţeni de etnii diferite, aşa cum ar trebui ele să se manifeste într-o Europă a valorilor unitare şi comune la care tindem cu toţii.

Recentele evenimente care au avut loc în Târgu Mureş, la mijlocul lunii martie, prin organizarea ilegală a unui marş al secuilor, conduc la concluzia că anumite organizaţii cu caracter politic ori civic maghiare, şi aici mă refer în special la UDMR, Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc, Asociaţia Siculitas Egyesület, prin liderii lor, au încercat să inducă în opinia publică subiecte care pot afecta direct viaţa social-politică şi administrativă a României.

Chiar dacă liderii centrali ai UDMR au încercat să se dezică de evenimentul din 10 martie 2014 de la Târgu Mureş, doresc să fac precizarea că în mijlocul mulţimii au fost identificaţi reprezentanţi ai acestei organizaţii, respectiv, Borboly Csaba - preşedintele CJ Harghita, Robert Raduly - primarul municipiului Miercurea Ciuc, Tamás Sándor - preşedintele CJ Covasna, Antal Árpád - primarul localităţii Sfântu Gheorghe, care, se pare, au pus la dispoziţia unui număr impresionant de tineri mijloacele de transport pentru a se putea deplasa în municipiul Târgu Mureş la mitingul neautorizat.

Mass-media scrisă, precum şi cea audio-video a prezentat acest eveniment, relatând despre violenţele care au avut loc între tineri şi forţele de ordine ale Jandarmeriei Române. Doresc pe această cale să-mi exprim totala mâhnire faţă de tot ceea ce înseamnă practici violente, perturbarea ordinii şi liniştii publice, instaurarea îngrijorării şi chiar a fricii şi panicii în rândul populaţiei, toate aflate sub umbrela unor instigatori care nu au nimic în comun cu principiile şi valorile libertăţii, democraţiei şi statului de drept.

Observ cu stupoare faptul că prim reprezentanţi ai statului ungar, cum ar fi Kövér László, preşedintele Parlamentului ungar, fostul ambasador al Ungariei în România, Füzes Oszkar sau secretarul de stat Nemeth Zsolt, participă în mod constant la vizite sau acţiuni sociale menite să arate o altă faţă şi desfăşurare a lucrurilor şi fenomenelor normale, aşa cum sunt ele cuprinse în interiorul actelor normative şi legislative ale statului român. Fac un apel la toţi cei care au alte gânduri decât cele care sunt în interesul direct al cetăţeanului român, indiferent de etnie, să înceteze orice fel de manifestare directă sau indirectă care are ca şi scop doar atingerea unor ţinte electorale şi politicianiste.

Constat cu mirare faptul că reprezentanţi ai unor societăţi care trebuie să aibă un caracter civic, doresc transpunerea unor subiecte la limita şovinismului şi separatismului în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului din România.

Consider că atât românii, cât şi maghiarii, deopotrivă, se confruntă cu altfel de probleme, cu lipsa locurilor de muncă, cu scăderi dramatice ale nivelului de trai şi puterii de cumpărare, cu creşteri masive a taxelor, impozitelor, utilităţilor, cu eşecul unei guvernări care a promis multe, dar a minţit şi mai multe.

Nu mai este loc acum de discursuri separatiste, de segregare, de asmuţire sau încordare pur artificială între oameni care sunt cetăţeni corecţi, care sunt prieteni, vecini sau chiar soţi şi soţii.

Nu mai este loc acum, în secolul XXI, anul 2014, de gesturi care să ne întoarcă în istorie, să ne arunce la coşul de gunoi al unor conştiinţe care sunt îndreptate spre rău, nu spre bună-credinţă, spre distrugere, nu spre construcţie, spre şovinism şi nu spre civism.

Trebuie să facem eforturi democratice puternice pentru a putea stopa toate aceste fenomene care ne pot face rău, care pot transforma patria noastră într-o zonă a unui conflict interetnic pe care niciunul dintre noi, sunt sigur, nu şi-l doreşte.

Vă mulţumesc. Florin Urcan, deputat, Luduş, Mureş.