Viorel-Ionel Blăjuţ
Viorel-Ionel Blăjuţ

Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.98/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Viorel-Ionel Blăjuţ - declaraţie politică cu subiectul: "De ce ne mor copiii în maternitate?";

Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ:

"De ce ne mor copiii în maternitate?"

Un caz cutremurător întâmplat recent la Maternitatea "Elena Doamna" din Iaşi i-a revoltat pe ieşeni. Pentru că, timp de mai bine de opt ore, nimeni din maternitate nu i-a acordat vreo atenţie, în pofida durerilor cumplite pe care le avea, o tânără de 26 de ani a născut o fetiţă moartă. Incredibil este faptul că medicul de gardă nu era de gardă, dar figura în documente ca şi cum şi-ar fi îndeplinit toate obligaţiile. A revenit la muncă dimineaţa, cu taxiul!

Cum este cu putinţă aşa ceva? Cine sunt marii vinovaţi din spatele acestei tragedii?

Aflată în subordinea Consiliului Judeţean din Iaşi, Maternitatea "Elena Doamna" este un spital mizerabil. De ce nu s-a investit deloc în modernizarea lui? În vreme ce conducerea consiliului judeţean cheltuieşte sume exorbitante pentru a-şi promova anumite proiecte, ne mor copiii în maternitate. Drept urmare, solicit demisia de onoare a responsabililor! Atât eu, cei implicaţi, cât şi ieşenii aşteptăm ca cei care se simt responsabili să-şi prezinte demisiile.

Dar de data aceasta trebuie tăiat în carne vie, trebuie ajuns la rădăcina răului, iar toţi vinovaţii trebuie pedepsiţi exemplar, fără a li se mai găsi circumstanţe atenuante, ca până acum. Sunt vinovaţi de moartea unui copil! Într-o ţară în care se nasc tot mai puţini copii! Distrus de durere, tatăl bebeluşului mort a organizat zilele trecute un marş de protest în faţa maternităţii, cu scopul de a "trezi sistemul".

Da, domnilor guvernanţi, sistemul medical românesc a intrat într-o letargie de moarte.

Aţi promis că sănătatea va fi o prioritate naţională.

Dar ne-aţi minţit din nou!