Aurelian Mihai
Aurelian Mihai

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.18 Aurelian Mihai - declaraţie politică cu titlul "Infernul din Sicilia";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Aurelian Mihai şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Moldovan, Grupul PC-PLR. Revin, mai sunt colegi care vor să ia cuvântul, dar repet, dacă depăşim cele trei minute, nu vor putea... mai avem un sfert de oră, stimaţi colegi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Voi încerca să fiu foarte scurt.

"Infernul din Sicilia".

De-a lungul anilor, au existat multe cazuri, milioane, în care cetăţenii români, mânaţi de dorinţa unui trai mai bun departe de ţară, dar şi mai abitir parcă alungaţi din pricina politicii sociale inumane a incompetenţilor pe care am avut neşansa să-i suportăm ca decidenţi politici şi a rezultatelor economice dezastruoase ale guvernelor pe care le-au condus şi care au îndreptat România în aceşti 25 de ani, astfel că Dumnezeu şi poate o mică parte din familiile lor ori poate cei mai apropiaţi prieteni lăsaţi acasă cunosc suferinţa multor compatrioţi români care se află încă departe de casă, suferind.

Ca nou venit în diaspora, în 2001, nou cunoscător al vieţii de emigrant în Madrid am simţit pe propria-mi piele ce înseamnă dorul sau cum, la fel ca alte sute de mii de români la cea vreme, am învăţat să fac faţă greutăţilor departe de orice sprijin din partea cuiva, pas cu pas, până la obţinerea rezidenţei şi a permisului de muncă. Chiar dacă am considerat mult timp faptul că experienţa mea a fost una amară, cu tot amalgamul de întâmplări bune şi rele, perioada de dinaintea obţinerii actelor de şedere şi muncă, perioada de după ilegalitate, cu toate aspectele sale pozitive, privitor la situaţia nouă de care mă bucuram, Dumnezeu este mare şi m-a ferit de suferinţele adevărate de care au parte mulţi diasporeni. Aveam să aflu poveştile de viaţă însă ale multor români cunoscuţi în acest timp trăit departe de părinţi, departe de casă, departe de pământul de care mă voi lipi pentru totdeauna, departe de România noastră.

Scopul românilor din diasporă este bine intenţionat. Urmărim nimic altceva decât să muncim pentru a avea noi şi cei de acasă o viaţă mai bună. Iar în speranţa că reuşim să economisim bani, cu care să ne întreţinem sau să-i întreţinem pe cei care au rămas acasă, pentru a nu fi o piedică pentru nimeni pe această lume, împuşcăm doi iepuri dintr-odată, ajutăm ţara în care ne aflăm şi muncim, dar şi România. Şi am făcut noi, cei din diaspora, acest lucru ani la rând. Dar, cum spuneam, realitatea nu este atât de frumoasă cum o gândesc anumiţi români şi coincidenţă, chiar românii din Guvern.

Zilele trecute, în urma informărilor venite din partea multor români aflaţi în străinătate, dar şi a semnalelor trase de presă şi televiziuni cu privire la situaţia deosebită întâlnită în sudul Italiei în Sicilia, comuna Vittoria în provincia Ragusa, mediatizată la sfârşitul acestei săptămâni în România, demonstrează gravitatea faptelor desfăşurate în cadrul comunităţii româneşti. Cazuri de violenţă psihică şi fizică la care cetăţenii români, îndeosebi femei, sunt supuşi. Cei care aveţi puterea, cei care guvernaţi în acest moment România şi care aveţi atribuţii cu privire la românii din străinătate, aflaţi atunci că situaţii extreme nu există doar în teatrele de operaţiuni militare, în zonele unde fanaticii religioşi găsesc de cuviinţă să se răzbune pe câte vreun străin în modul cel mai barbar. Aflaţi atunci că cetăţenii pe care Guvernul dumneavoastră ar trebui să-i protejeze suferă!

Doresc să vă atrag atenţia însă că fiind departe de ţară, dar trăind în state europene, cum este cazul acestor românce, de multe ori se petrec abuzuri din partea angajatorilor. Situaţia redată dezvăluie ceea ce se petrece în domeniul agriculturii, unde cetăţenii noştri trăiesc în condiţii dintre cele mai precare, iar româncele îndură situaţii, cum spuneam, de o violenţă fizică şi psihică de neînchipuit. Chiar dacă mă refer la lipsirea de libertate, la sechestrarea membrilor familiei, la violuri, vătămare corporală, ameninţări cu moartea, toate acestea dezonorează lipsa de implicare a Guvernului.

Parlamentul îşi face astăzi datoria şi vă mai trimit încă o dată ceea ce poate ştiţi şi preferaţi să ignoraţi. De aici, din plenul Camerei Deputaţilor, nu doar vă informez, vă cer să acţionaţi, vă cer să vă faceţi datoria, să faceţi tot posibilul pentru a ajuta acei români, pentru că acolo în zona care se află în sudul Italiei, românii trăiesc o dramă. Ar fi preferat săracii oameni să trăiască la ei acasă, în ţara lor, dar i-aţi împins, i-aţi determinat în lipsa de luciditate politică caracteristică să plece, să emigreze, să devină azilanţi economici şi iată că bucurându-vă la miliardele de euro care intră anual în România, aţi uitat, în calitate de guvernanţi, că aveţi şi obligaţii faţă de cetăţenii din diaspora.

Când vă lipsesc ideile, magistralele idei politice salvatoare, ne măriţi taxele consulare sau vă gândiţi la cum să ne impozitaţi mai mult, dar ignoraţi total care vă este datoria faţă de cetăţenii pe care-i reprezentaţi şi faţă de care aveţi o datorie imensă.

Vreau ca măsurile pe care le veţi lua să conducă la remedierea situaţiei semnalate şi a oricăror situaţii de acest fel trăite de românii din diaspora, la fel cum vreau să ştiu că dacă nu sunteţi capabili de a vă asuma datoria pe care o aveţi, să plecaţi, pentru că noi, cei din diaspora, ne-am săturat de incompetenţă.

Aurelian Mihai, deputat PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule deputat.