Paul Dumbrăvanu
Paul Dumbrăvanu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 4, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 4, 2016

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.18 Paul Dumbrăvanu - declaraţie politică pe subiectul prevenirii accidentelor rutiere;

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Dumbrăvanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

În prezent, România se situează pe locul al doilea, la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte numărul persoanelor decedate în urma producerii accidentelor rutiere, în anul 2014, cu un număr de 91 de decese la 1.000.000 de locuitori.

Deşi tendinţa ultimilor ani a fost aceea de scădere continuă a acestui număr, nu putem să nu remarcăm faptul că, în momentul de faţă, siguranţa cetăţenilor pe drumurile din România este încă la un nivel extrem de scăzut.

Din păcate, există riscul crescut ca această tendinţă să se modifice în curând, dacă ne raportăm la faptul că, între 2010 şi 2014, numărul deceselor cauzate de accidentele rutiere a scăzut cu 24%, în timp ce, între 2013 şi 2014, a scăzut cu doar 2%.

Potrivit statisticilor realizate de Institutul Naţional de Statistică, majoritatea accidentelor rutiere înregistrate la nivel naţional, în anul 2014, au avut loc în localităţi cu peste 21.000 de locuitori. Numai în judeţul Prahova, pe care îl reprezint, s-au înregistrat 900 de accidente rutiere, în anul 2014, care au avut ca rezultat decesul a 75 de persoane.

Una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere în localităţile României este lipsa semnalizării corespunzătoare a trecerilor de pietoni şi slaba iluminare a zonelor în care se află acestea. Cel mai potrivit exemplu pe care îl pot oferi este cel al unei treceri de pietoni de pe DN1B, în satul Chiţorani, comuna Bucov, judeţul Prahova, unde, din lipsa semnalizării corespunzătoare şi în special a iluminării foarte slabe a trecerii de pietoni, s-au înregistrat peste 60 de decese de-a lungul timpului.

Din păcate, această situaţie nu este singulară, nu doar la nivelul judeţului, ci la nivelul întregii ţări. Legislaţia actuală din domeniul circulaţiei rutiere nu prevede obligativitatea iluminării trecerilor de pietoni şi a zonelor adiacente acestora în mod special, sporirea siguranţei circulaţiei prin adoptarea unei astfel de măsuri rămânând doar la aprecierea autorităţilor locale.

Consider că o astfel de măsură, atât de necesară pentru oferirea unui grad ridicat de siguranţă cetăţenilor României, nu este de natură să împovăreze autorităţile locale, prin alocarea sumelor de bani necesare realizării iluminatului corespunzător al trecerilor de pietoni. De altfel, acest lucru se întâmplă în toate statele Uniunii Europene, unde există o legislaţie specială şi sunt prevăzute sume pentru aceste treceri de pietoni.

Stimaţi colegi,

Suntem pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul persoanelor decedate în urma producerii accidentelor rutiere, peste 180 dintre acestea fiind copii şi tineri cu vârsta de până la 20 de ani. Este imperativ să luăm toate măsurile necesare pentru ca cetăţenii acestui stat să se simtă în siguranţă pe drumurile publice. Instituirea obligativităţii iluminării trecerilor de pietoni, precum şi sporirea verificărilor efectuate de autorităţile competente şi aplicarea de sancţiuni mai aspre, atunci când se constată lipsa semnalizării trecerilor, reprezintă doar un prim pas pe care îl putem face împreună.

Vă mulţumesc.

Paul Dumbrăvanu, deputat PNL.