Florica Cherecheş
Florica Cherecheş

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.40/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Florica Cherecheş - declaraţie politică intitulată "Foamea Guvernului după bani face victime şi în rândul ONG-urilor";

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, dau cuvântul doamnei deputat Florica Cherecheş.

Video in format Flash/IOS

Doamna Florica Cherecheş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Foamea Guvernului după bani face victime şi în rândul ONG-urilor".

Aşa-zisa "revoluţie fiscală" a făcut multe victime şi în rândul ONG-urilor, unele aflându-se în situaţia în care nu-şi vor mai putea continua activitatea, în condiţiile în care subvenţiile de la stat sunt din ce în ce mai mici şi posibilităţile de implicare oferite persoanelor fizice sau firmelor sunt mult diminuate sau dispar pur şi simplu.

După ce, iniţial, interzicea acest lucru, Ministerul Finanţelor a anunţat că Formularele 230, prin care persoanele fizice pot direcţiona până la 2% din impozitul anual către ONG-uri, vor putea fi depuse şi de angajatori. E bine că s-a revenit la acest lucru şi statul nu obligă contributorii să se ducă să-şi depună individual declaraţiile.

Din păcate, deşi organizaţiile neguvernamentale care asigură servicii sociale oferă ceea ce statul nu poate sau nu vrea să dea, sprijinul de la stat este extrem de redus.

O altă eroare a fost adoptarea Ordonanţei nr. 60, care modifică Legea nr. 448/2006, astfel încât firmele cu peste 50 de salariaţi care nu au 4% din personal angajat din rândul persoanelor cu dizabilităţi plătesc dublu la stat, respectiv salariul minim brut pe economie înmulţit cu numărul de persoane pe care trebuia să le angajeze, fără a li se oferi alternativa achiziţionării de produse de la atelierele protejate.

Măsurile legate de plata contribuţiilor, respectiv plata acestora pentru angajaţii part-time la nivelul salariului minim şi transferul contribuţiilor către angajat au afectat, de asemenea, situaţia financiară precară a ONG-urilor, care fac cu greu faţă acestor modificări.

O altă măsură care afectează grav sustenabilitatea financiară a ONG-urilor este legată de sponsorizările deductibile ale firmelor. Numărul microîntreprinderilor care vor putea face astfel de sponsorizări s-a redus semnificativ după ce Codul fiscal a redefinit aceste firme ca fiind acele companii care au cifra de afaceri de până la un milion de euro, excluzând astfel aproximativ 80% din firmele care obişnuiau să facă sponsorizări.

Este de neînţeles că Guvernul persistă în a lua măsuri care afectează grav capacitatea ONG-urilor de a oferi servicii sociale pe care statul nu le oferă sau le oferă în mod ineficient. Un studiu recent arată că statul are nevoie de 6 lei pentru a ajunge la acelaşi rezultat obţinut de un ONG cu o cheltuială de doar un leu.

Cu toate acestea, măsurile fiscale luate împotriva ONG-urilor şi reducerea semnificativă a subvenţiilor pe care acestea le obţin de la bugetul central sau local, le afectează grav activitatea.

Vă cer, stimaţi guvernanţi şi dragi colegi, să ne aplecăm cu toată responsabilitatea asupra legilor menţionate mai sus şi să încercăm să corectăm măsurile luate în mod intempestiv, fără studii de impact şi fără a oferi alternative celor care se dedică cu mult profesionalism rezolvării problemelor sociale sau socio-medicale ale semenilor noştri.

Florica Cherecheş, deputat al PNL de Bihor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, doamnă deputat.

Şi la mulţi ani, şi dumneavoastră!