Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.165/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.18 | Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică intitulată "NATO şi pretinsa armată europeană"; | ![]() |
||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Doamna Angelica Fădor este? Domnul Daniel Gheorghe. |
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează: "NATO şi pretinsa armată europeană". Am văzut recent cum a revenit în atenţia publicului acea idee - aberantă, după părerea mea -, de a constitui o armată europeană. O armată europeană, în acest moment, nu poate fi altceva decât o contrapondere inutilă, costisitoare şi greoaie la NATO. NATO, care permite o colaborare şi o interoperabilitate deosebite la nivel militar, dar şi politic, dar şi socio-economic, între Uniunea Europeană şi Statele Unite, pentru că Statele Unite joacă un rol fundamental în garantarea siguranţei şi securităţii colective în spaţiul european. O armată europeană astăzi nu este decât un serviciu gratuit făcut Rusiei, într-un moment în care, după cum vedem şi în Marea Neagră, cu ultimele provocări la nivel aviatic, Rusia este tot mai activă în tot acest spaţiu. Armata europeană nu uneşte, ci dezbină, şi vine pur şi simplu în contrapondere la adevăratele valori europene şi la tradiţia europeană de colaborare cu Statele Unite şi America de Nord. Trebuie să mai subliniem un fapt. Recent, un domn, Macron, de prin Franţa, a făcut o declaraţie - după părerea mea, halucinantă -, tot în acest context al armatei europene, aceea că trebuie să ne apărăm de China, de Rusia şi chiar de Statele Unite. L-aş întreba eu pe acest domn: oare cum să ne apărăm, domnule Macron, de Statele Unite?! Dumneavoastră aţi uitat când, la 6 iunie 1944, militarii anglo-americani au debarcat în Normandia şi au eliberat Franţa, cu preţul a sute de mii de vieţi omeneşti?! Dumneavoastră aţi uitat de Planul Marshall, care a scos Franţa din colapsul economic?! Dumneavoastră aţi uitat, domnule Macron, că tocmai cu acest sprijin american aţi împiedicat transformarea Franţei, care nu era foarte departe, într-o republică socialist... comunistă, mai precis, după al Doilea Război Mondial?! Astfel de idei mi se par foarte periculoase, în acest context. Şi trebuie să subliniem faptul că pur şi simplu Europa nu se apără decât în baza acestui parteneriat între Statele Unite ale Americii şi NATO. Suntem parte a aceleiaşi civilizaţii. Şi eu, personal - şi cred că cei mai mulţi dintre dumneavoastră, parlamentarii României, susţineţi o Europă a naţiunilor, şi nu o Europă, aşa, federalistă, nu un fel de logică din aceasta, a globalismului postmodern, aşa cum am văzut că doreşte domnul Macron, care tot în acest context a venit şi cu această armată europeană. Sper că sunt depăşite acele negocieri ale anilor '80 pentru acea casă comună europeană despre care vorbeau Gorbaciov, din Rusia, şi Mitterrand din Franţa. Cred că nu putem crea o antiteză între NATO şi Uniunea Europeană. Statele Unite sunt principalul partener al României şi principalul partener al Uniunii Europene, iar apărarea, siguranţa şi securitatea în Europa nu pot fi gândite în absenţa Statelor Unite. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc şi eu. |


