|
Domnul Dumitru-Viorel Focşa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru astăzi aveam de gând să susţin o altă declaraţie politică, dar, văzând ce s-a întâmplat pe parcursul weekendului şi ce se întâmplă astăzi, în urma deciziei Biroului permanent de a schimba ordinea de zi într-un mod abuziv, nu am cum să tac când văd atâta nedreptate şi atâta trădare, obedienţă şi tot ce înseamnă abandon al interesului naţional. Cu tot respectul pentru colegii pe care îi cunosc, atât din PSD, cât şi din PNL, cu care, de altfel, când ai discuţii, îi vezi oameni, buni români, familişti, patrioţi, nu pot să înţeleg această obedienţă faţă de liderul de grup, care lider de grup ascultă de preşedintele partidului, care preşedinte al partidului a bătut mâna cu preşedinţii comisiilor europene ce trasează o altă linie politică pentru fiecare naţiune. România, când a aderat la Uniunea Naţiunii Europene, a aderat la nişte valori pe care ni le doream şi le văzusem, că Uniunea Europeană le respectă. Iată că, pe parcursul doar a ultimilor 10 ani, trăim cu tristeţe mărturia unor fapte programate mai din timp de către tehnocraţii din Comisia Europeană şi supuse votului în Parlamentul European, iar parlamentarii noştri europeni, în număr de 33, se duc acolo şi ridică mâna precum nişte elevi la clasa întâi. Dragilor, fac apel către dumneavoastră, către colegii pe care îi cunosc din PNL, din PSD, din UDMR, de la minorităţi, de la neafiliaţi, de la USR chiar, aveţi grijă ce votaţi, pentru că PL-x 143, cu guvernarea corporatistă, PL-x 145, cu extragerea copiilor din familiile noastre, în mod abuziv, pe sistemul norvegian, Barnevernet, sau german, Jugendamt, vă rog din suflet, pe cei de la USR, gândiţi-vă că mulţi aţi fost cununaţi în bisericile româneşti, aţi jurat credinţă poporului român, când aţi venit la acest pupitru, şi lăsaţi prostiile, că am auzit adineauri un coleg de-al meu, mai înainte, de la USR, care spunea că AUR sau alţii au dat mâna cu PSD. Unde să dăm noi, neafiliaţii patrioţi sau cei din AUR, mâna cu PSD, că noi ne batem ca familiile noastre să fie aşa cum le-a lăsat Dumnezeu! Veniţi-vă în fire, oameni buni, şi vedeţi ce veţi vota astăzi, pentru că veţi da socoteală în faţa naţiunii! Vă mulţumesc frumos. Deputat neafiliat de Constanţa, secretar general al UNR.
|