Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2025
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2025 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2025
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.18 | Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică despre "Susţinerea sportului şi tineretului în România"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Doamna deputat Ecaterina Szőke? Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Doamna Ecaterina-Mariana Szőke: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică de astăzi este despre susţinerea sportului şi tineretului în România. Sportul şi starea de sănătate a tinerilor trebuie să ne preocupe în mod deosebit. Discutăm despre viitorul unor generaţii şi despre starea lor de sănătate într-o lume tot mai provocatoare, unde timpul liber şi pasiunile devin mai greu de consumat într-un mod constructiv. Studiile arată o creştere alarmantă a incidenţei obezităţii în rândul copiilor. Datele UNICEF indică faptul că 23% dintre copiii români cu vârste între 5 şi 19 ani erau supraponderali, în 2022, faţă de 20%, în 2018. Aceste tendinţe îngrijorătoare se traduc şi prin rezultate sportive tot mai modeste. La nivel de competiţii internaţionale majore, România înregistrează performanţe sub potenţial. Dacă la Jocurile Olimpice de acum patru decenii cuceream peste 50 de medalii, în timp, performanţele şi rezultatele au scăzut considerabil, desigur, din cauza lipsei de finanţare, a unor politici mereu schimbătoare şi a unor deficienţe serioase în privinţa implementării unei priorităţi în acest domeniu. În şcoli, efortul pentru mişcare rămâne limitat: elevii de gimnaziu au numai două ore de educaţie fizică pe săptămână, iar liceenii o oră, cifre sub media europeană. În plus, programa şcolară prevede foarte puţine discipline sportive obligatorii. În aceste condiţii, România este în coada clasamentului Uniunii Europene privind orele de sport per elev. Având aceste date în vedere, avem nevoie de măsuri concrete luate de stat. Este necesară alocarea de fonduri semnificative pentru infrastructura sportivă - construcţia şi modernizarea bazelor sportive şi stadioanelor, la standarde europene, precum şi acces larg al tinerilor la ele. Totodată, trebuie sprijinite activităţile de sport de masă - finanţarea cluburilor şcolare şi a organizaţiilor non-guvernamentale care organizează competiţii şi programe de mişcare pentru copii. Soluţiile sunt clare şi bazate pe date, însă este nevoie ca noi să punem accent pe ele şi să ne asigurăm că statul le va implementa cu seriozitate. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. |


