Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.10/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.19 | Dumitru Chiriţă - declaraţie politică: "Tupeu de PDL-ist"; | ![]() |
||
|
"Tupeu de PDL-ist" În aceste zile activiştii PDL acţionează cu disperare pentru recuperarea procentelor pierdute, prezentând cetăţenilor faptul că greva parlamentară a Uniunii Social-Liberale ar costa 1,2 milioane de euro pe lună, uitând de faptul că dezastrul economic şi social li se datorează în totalitate şi a produs o pagubă României şi românilor de ordinul miliardelor de euro. Oare românii au uitat că, începând cu anul 2010, PDL-ul a redus puterea de cumpărare a cetăţenilor cu 40%, în condiţiile în care s-au pierdut sute de mii de locuri de muncă şi au fost închise zeci de mii de societăţi? Oare românii uită de jaful produs de către PDL asupra banului public la nivelul a miliarde de euro în ultimii doi ani, în cazul lucrărilor de investiţii şi achiziţii de orice fel, realizate la preţuri de 3-4 ori mai mari decât au fost executate în condiţii similare în ţările vecine? Oare românii uită că în 2011 Comisia Europeană a suspendat plăţile pentru proiectele plătite din fonduri structurale pentru o perioadă de 6 luni, iar acum aceeaşi Comisie discută despre oprirea sau chiar suspendarea plăţilor pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) - în condiţiile în care regimul Băsescu-Boc nu a reuşit să atragă fonduri nerambursabile de la UE decât în procent de 3,5% din totalul de 20 de miliarde de euro alocate României în bugetul Uniunii pentru exerciţiul bugetar 2007-2013? Oare românii uită de faptul că PDL-ul a desfiinţat dreptul la libera asociere în sindicate, la negociere colectivă şi grevă, pentru toate categoriile de salariaţi, prin Legea Dialogului Social? Toate aceste nenorociri provocate de către PDL au produs mari drame în viaţa românilor şi nu poţi să nu te întrebi cum mai pot aceşti PDL-işti să aibă atâta tupeu, după ce au furat miliarde de euro din fonduri publice şi de la societăţile de stat, să vină în faţa românilor şi să critice opoziţia pentru că încearcă să reinstaureze democraţia în România? |



