Ioan Dîrzu
Ioan Dîrzu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 18, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.15/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 18, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.19 Ioan Dîrzu - declaraţie politică intitulată "Uniunea Social-Democrată - o şansă pentru o Românie mai puternică la Bruxelles!";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

O să vă rog... timpul e înaintat şi sunt încă foarte mulţi pe listă.

O să-i cer scuze domnului deputat Gheorghe Şimon, dar o să-l invit pe un coleg care aşteaptă de mult, chiar de la început, pe domnul deputat Ioan Dîrzu, care cu dârzenie a aşteptat acolo, foarte cuminte...

Vă cer scuze, domnule coleg, dar chiar că vă admir. Poftiţi, aveţi cuvântul. Şi se pregăteşte domnul Gheorghe Şimon, care şi Domnia Sa e chiar de la începutul şedinţei. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Dîrzu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică intitulată "Uniunea Social-Democrată - o şansă pentru o Românie mai puternică la Bruxelles!".

Dragi colegi parlamentari,

Dragi prieteni şi români din toată ţara,

Mesajul meu de astăzi se referă la Uniunea Social-Democrată şi proiectele noastre pentru o Românie mai puternică la Bruxelles.

Crearea acestei alianţe între PSD, UNPR şi PC reprezintă o oportunitate pentru România şi o continuare a bunelor rezultate înregistrate de Guvernul condus de Victor Ponta. Împreună am reuşit să demonstrăm că politicile sociale şi economice de stânga sunt cele care pot conduce la o dezvoltare economică echilibrată a României.

Din aceste considerente, România a înregistrat în anul 2013 cea mai importantă creştere economică din Uniunea Europeană. Pe zi ce trece, sub coordonarea premierului Victor Ponta, România devine un model de urmat la nivel european, iar sprijinul asigurat de această alianţă poate reprezenta un nou pas în impunerea măsurilor sociale şi economice de care ţara noastră are atâta nevoie. Cred astfel că acest nou bloc de stânga poate reprezenta viitorul pentru o Românie corectă şi puternică.

În acest context, cred că Uniunea Social-Democrată va fi principalul grup politic din România în viitorul Parlament European şi este singurul care poate asigura o imagine mai bună a ţării noastre la nivelul instituţiilor şi ţărilor europene.

Salut în acest sens buna colaborare existentă, inclusiv la nivelul judeţului Alba, între PSD, PC şi UNPR şi îmi exprim credinţa ca împreună vom reuşi să impunem şi să promovăm lista candidaţilor USD.

Astfel, putem demonstra că judeţul Alba este ascultat la Bucureşti şi să demonstrăm adversarilor şi pseudoaliaţilor că USD este singurul grup politic care acordă importanţă judeţului nostru.

De asemenea, remarc calitatea colegilor aflaţi pe lista USD pentru alegerile europarlamentare condusă de oameni cu o adevărată experienţă profesională, precum Corina Creţu, Ecaterina Andronescu sau Dan Nica. Aceştia sunt oameni cu o vastă pregătire politică şi profesională şi pot oricând reprezenta cu brio interesele României în faţa partenerilor europeni. Toţi trei au acordat în activitatea lor o atenţie sporită inclusiv judeţului Alba şi mă bucur, în calitate de deputat şi de reprezentant al acestui judeţ, să ştiu că la Bruxelles vom avea prieteni ai judeţului nostru.

După 10 ani în care România a fost redusă la tăcere, la nivel european, de către regimul Băsescu, avem ocazia să demonstrăm că ţara noastră poate fi un motor al dezvoltării Uniunii Europene. Pentru a face acest lucru trebuie să-i înlocuim pe cei care au adus deservicii României prin minciunile promovate la Bruxelles.

Ţara noastră merită alţi reprezentanţi, iar personajele create de Traian Băsescu, precum Monica Macovei, Cristian Preda sau chiar Elena Băsescu, trebuie să dispară din viaţa politică românească şi europeană.

Pe 25 mai invit astfel toţi cetăţenii să vină la vot, pentru a alege viitorii deputaţi europeni, pentru a vota candidaţii Partidului Social Democrat şi ai USD. Vă mulţumesc.

Ioan Dîrzu, deputat de Alba, Colegiul nr. 5, Apuseni, Teiuş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu.