Paul Dumbrăvanu
Paul Dumbrăvanu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.144/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2016

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.19 Paul Dumbrăvanu - declaraţie politică pe tema declanşării unor proceduri legislative pentru combaterea poluării;

 

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dacă din partea Grupului parlamentar al UNPR este în sală domnul deputat Aurelian Mihai. Domnul deputat Valerian Vreme?

Invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe domnul deputat Paul Dumbrăvanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Poluarea a atins cote alarmante în Ploieşti, fapt ce a determinat o reacţie fermă la nivel local.

Peste 2000 de cetăţeni au semnat până acum o petiţie on-line cu tema "Stop poluării oraşului Ploieşti", iar primarul Adrian Dobre a iniţiat o serie de întâlniri cu instituţiile cu atribuţii pe linie de mediu, dar şi cu marii poluatori de pe raza municipiului.

Ca deputat, reprezentant al comunităţii ploieştenilor în Parlamentul României, am considerat imperativă implicarea mea şi sunt nedrepte şi nepotrivite încercările de deturnare a sensului demersurilor făcute de mine spre o zonă electorală. Pentru a dovedi aceasta, fac un apel către colegii parlamentari de Prahova din toate partidele politice să acţionăm în comun în sensul rezolvării situaţiei grave în care se află municipiul Ploieşti.

Susţin că rezolvarea se poate găsi numai la nivelul Parlamentului şi al Guvernului sau cel puţin de aici trebuie pornite lucrurile. Ca argument, îl constituie şi concluzia comunicată de Garda de Mediu Prahova, anume că emisiile rafinăriilor considerate cei mai mari poluatori industriali din zonă sunt în limite normale, fapt care intrigă pe ploieşteni, supuşi unui disconfort olfactiv accentuat provenit în primul rând de la rafinării, dar şi de la alţi agenţi economici. Oamenii ştiu prea bine ce mirosuri suportă zi de zi şi nu mai acceptă compromisuri.

Din cercetările proprii, din studierea legislaţiei române, dar şi a altor state europene, din discuţiile pe care le-am iniţiat cu o serie de specialişti în domeniu, sunt în măsură să iniţiez un plan de măsuri şi de acţiuni pentru combaterea poluării şi crearea unui mediu respirabil, sănătos în Ploieşti şi în împrejurimile oraşului. Modelul german este unul de luat în seamă, mai ales că la momentul anului 2014 a existat un proiect referitor chiar la monitorizarea şi măsurarea mirosurilor, parteneri fiind Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţia de Mediu din Brandenburg, axat pe directiva germană de măsurare a mirosurilor, un model care funcţionează cu succes în cea mai industrializată ţară din Europa.

Proiectul comun pare abandonat acum, dar poate fi reluat pentru a contribui la formarea şi în România a unui cadru legislativ modern, european. Cea mai mare problemă a noastră este aceea că legislaţia românească nu reglementează şi, implicit, nu sancţionează poluarea olfactivă, o componentă diferită de poluarea prin emisie. Nu avem în România o legislaţie pentru miros, pentru mirosurile urâte care afectează sănătatea oamenilor. Există şi în ţara noastră posibilitatea aplicării de metode moderne de măsurare a respectivei componente, dar şi entităţi specializate în această direcţie. Însă lucrurile se fac deocamdată cu titlu de studiu.

ECOIND este o instituţie publică de interes naţional şi internaţional în domeniul cercetării şi serviciilor de mediu cu o experienţă de peste 30 de ani, institutul este dotat în acest moment prin fonduri europene şi există un autolaborator pentru măsurarea poluării olfactive.

Având aceste constante pe care se poate sprijini procesul legislativ, voi propune constituirea imediată, în Parlament, a unui grup de lucru pentru a iniţia de urgenţă un proiect de lege. Acest proiect va conţine şi soluţii politice, dar mai ales soluţii tehnice, identificate de parlamentari, ţinând seama de sugestiile specialiştilor din domeniul protecţiei mediului şi al sănătăţii.

În concluzie, propun acest plan de măsuri colegilor parlamentari din judeţ şi nu numai. În cazul în care nu voi avea un răspuns pozitiv, vom derula această iniţiativă prin Grupul Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc mult, domnule deputat.