|
Domnul Petru Movilă: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică se numeşte "Uite Centura, nu e Centura!". Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La discutarea propunerii de buget pentru anul 2017, judeţului Iaşi i-a fost alocată, din bugetul Ministerului Transporturilor, suma de 152 de milioane lei pentru finalizarea proiectului variantei de trafic greu a şoselei de centură a municipiului Iaşi. Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ministerul a revenit asupra acestui subiect şi a explicat că, deşi în Legea bugetului de stat pe acest an era cuprinsă finanţarea acestui obiectiv, prin credite de angajament, la acest moment nu mai există fondurile necesare pentru finalizarea proiectului menţionat. Stimate domnule preşedinte, În aproximativ două luni de zile, unul dintre cele mai importante obiective de investiţii pentru municipiul Iaşi a dispărut din bugetul pentru anul 2017, prevedere bugetară prevăzută clar în Legea nr. 6/2017, care a intrat în vigoare în data de 20 februarie a anului în curs. Nu cred că mai este necesar să vă precizez importanţa, necesitatea şi oportunitatea acestui tronson de drum pentru ieşeni. Datorită creşterii volumului de trafic din zona municipiului Iaşi, realizarea unei variante de ocolire destinate traficului greu a devenit un obiectiv vital pentru unul dintre cele mai mari oraşe din ţară. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, finanţarea necesară pentru finalizarea şoselei de centură a municipiului Iaşi a dispărut din bugetul Ministerului Transporturilor, fără nicio explicaţie logică din partea reprezentanţilor acestui minister. De asemenea, stimaţi colegi, vreau să aduc în atenţia dumneavoastră şi faptul că, pentru anul 2017, judeţul Iaşi nu a primit nicio alocare semnificativă de la bugetul de stat. Singura investiţie de anvergură care a fost în atenţia Guvernului Grindeanu a fost fix această şosea de centură, care ulterior s-a dovedit a fi praf în ochii locuitorilor judeţului Iaşi. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Solicit Guvernului Grindeanu să trateze cu seriozitate acest subiect. Solicit să oferiţi tuturor ieşenilor un punct de vedere referitor la situaţia volatilă a şoselei de centură a municipiului Iaşi, precizând clar de ce în februarie 2017 erau identificate ca sursă de finanţare credite de angajament în valoare de 152 de milioane lei, iar acum, în 20 aprilie 2017, aceste fonduri nu mai sunt disponibile. Pe lângă o simplă explicaţie de bun-simţ, solicit ca Ministerul Transporturilor să găsească din nou banii pentru şoseaua de centură a municipiului Iaşi, la fel de uşor cum i-au făcut pierduţi. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Petru Movilă.
|