|
Domnul Dan-Constantin Şlincu: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi parlamentari, Decizia prin care Guvernul condus de premierul Cîţu a creat condiţii pentru ca la congresul PNL să poată participa în vârf de pandemie peste 5.000 de oameni este o sfidare şi o bătaie de joc la adresa românilor şi a eforturilor de combaterea a pandemiei. Pentru românii obişnuiţi, numărul de persoane permise la nunţi şi botezuri este limitat la 200, iar numărul permis de participanţi la un miting de protest e redus la doar 100 de persoane. Organizarea Congresului PNL, cu participarea a peste 5.000 de oameni, în spaţiu închis, este ilegală, iar premierul Cîţu se face vinovat direct de zădărnicirea combaterii bolilor. Un congres politic nu poate fi, sub nicio formă, considerat un eveniment cultural, desfăşurat într-o instituţie culturală. Când premierul şi miniştrii responsabili de aplicarea şi de respectarea legii încalcă toate legile şi regulile instituite chiar de ei, este evident că nu mai sunt credibili şi că nu pot, în niciun caz, să-i acuze pe români că tratează cu lejeritate pandemia sau că nu se vaccinează. Oamenii văd că liberalii se întâlnesc cu miile, fără probleme, şi înţeleg din asta că nu este atât de gravă această pandemie. A fost o iresponsabilitate crasă faptul că liberali din toate colţurile ţării s-au întâlnit pentru mai multe ore în Bucureşti, într-un spaţiu închis, iar apoi s-au dus fiecare în comunităţile lor, existând posibilitatea transmiterii virusului, astfel încât putem asista la o creştere exponenţială a cazurilor de COVID în toată ţara, în următoarele două săptămâni. Partidul Social Democrat lucrează pentru nevoile oamenilor şi face tot ce poate să-i ajute, prin iniţierea de legi care să apere interesele populaţiei şi ale antreprenorilor, în timp ce liberalii şi USR-iştii organizează congrese în care se sfâşie pentru bani şi pentru putere, total rupţi de realităţile ţării, elevii şi profesorii nu sunt testaţi, aşa cum fac toate ţările Uniunii Europene pentru a ţine şcolile deschise, sistemul sanitar este sufocat de valul 4 al pandemiei, de care se ştie de mai multe luni că va veni peste România, bolnavii cronici nu au acces la tratamente în spitale, campania de vaccinare bate pasul pe loc, pensiile şi salariile sunt îngheţate, măsurile de sprijinire a IMM-urilor româneşti sunt doar pe hârtie. Prin pârghiile pe care le are, pe toate căile parlamentare, prin iniţiative, solicitări oficiale şi luări de atitudine, Partidul Social Democrat se implică în rezolvarea crizei actuale. Vă mulţumesc. Dan-Constantin Şlincu, deputat, Botoşani.
|