Daniel-Codruţ Blaga
Daniel-Codruţ Blaga

Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.169/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.19 Daniel-Codruţ Blaga - declaraţie politică având ca temă situaţia Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte;

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Daniel-Codruţ Blaga, de la Grupul parlamentar al USR.

Vă rog, domnule deputat. Aveţi trei minute la dispoziţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel-Codruţ Blaga:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Supun atenţiei dumneavoastră situaţia Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte. Una dintre societăţile emblematice din judeţul Dâmboviţa, cu o activitate întinsă pe aproape 50 de ani, COS Târgovişte are, din păcate, o istorie zbuciumată.

Până în 2002, Combinatul de Oţeluri Speciale a avut peste 10.000 de angajaţi. În urma privatizării, societatea a fost preluată de grupul rus Mechel, trecând apoi în proprietatea unei firme înregistrate în Cipru, iar numărul angajaţilor scade constant până la 1.000.

Lipsa investiţilor şi mutarea utilajelor peste graniţă de către patronatul rus au produs rezultate nedorite, combinatul chinuindu-se tot mai mult şi performând tot mai puţin, de la an la an. În tot acest timp, patronatul rus înregistrează datorii considerabile la bugetul de stat, angajaţii COS revoltându-se pe bună dreptate şi ajungând chiar să protesteze în stradă de mai multe ori, motiv pentru care ANAF a trecut la executarea silită a COS, iar administratorii ruşi decid să vândă combinatul.

Între timp, activitatea combinatului a ajuns să fie paralizată cu totul, iar puţinii salariaţi rămaşi au fost trimişi acasă.

În plină campanie electorală, la sfârşitul anului 2020, statul român şi-a propus să preia activele funcţionale ale combinatului dâmboviţean, prin aşa-zisa "dare în plată" în contul datoriei acumulate, însă nu cred că aceasta ar fi fost soluţia corectă pentru redresarea combinatului. Să nu uităm că patronatul rus are datorii de circa 40 de milioane de euro numai la ANAF.

Anul acesta, după opt ani de insolvenţă, s-a pronunţat falimentul COS în prima instanţă. Încă dinainte de acest moment, am afirmat public că am convingerea că numai un investitor privat serios ar putea readuce combinatul acolo unde i-a fost locul de drept şi că în zona privată stă cheia salvării şi implicit a reluării activităţii COS Târgovişte.

Acum nu pot decât să mă bucur că un astfel de investitor, grupul italian Beltrame, a făcut deja demersuri consistente pentru a prelua societatea aflată în prăpastie. Reprezentanţii grupului italian au inspectat deja utilajele combinatului de la Târgovişte şi au înaintat o ofertă de cumpărare a activului societăţii.

Am participat la mai multe întâlniri cu oficialii italieni şi cu autorităţile din judeţul Dâmboviţa şi municipiul Târgovişte cu privire la această investiţie extrem de importantă. Am purtat discuţii cu mai mulţi angajaţi şi cu liderii de sindicat de la COS şi sper, alături de aceştia, în redresarea COS Târgovişte, o redresare atât de necesară acestor oameni, familiilor lor, economiei judeţului Dâmboviţa şi chiar economiei ţării.

Chiar dacă drumul este încă unul lung, primii paşi au fost făcuţi. COS merită însă din plin această nouă şansă la viaţă.

Mulţumesc.

Daniel Blaga, deputat USR PLUS, Dâmboviţa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.